Cehia: Poliția caută doi bărbați care folosesc pașapoarte rusești cu numele celor care au încercat să-l otrăvească pe Skripal cu noviciok în 2018

3 săptămâni in urmă 21

Poliția cehă a anunțat sâmbătă că este în căutarea a doi bărbați ce dețin mai multe pașapoarte, inclusiv pașapoarte rusești cu numele Alexander Petrov și Ruslan Boshirov, transmite Reuters.

Aceste două nume se potrivesc cu cele folosite de cei doi suspecți în tentativa de asasinare a fostului spion rus Serghie Skripal și a fiicei sale Iulia, cu noviciok, în orașul englez Salisbury, în 2018.

Marea Britanie a emis un mandat de arestare pe numele celor doi în septembrie 2018, dar Rusia a spus că nu are niciun motiv să îi investigheze pe cei doi suspecți.

Site-urile de investigații Bellingcat și The Insider – Rusia au stabilit identitatea unuia dintre cei doi suspecți din atacul cu noviciok din Salisbury: “Ruslan Boshirov” este de fapt colonelul Anatoliy Chepiga, un foarte decorat ofițer al serviciului secret GRU, care a primit de la Vladimir Putin cea mai înaltă distincție rusească, aceea de Erou al Federației Ruse.

Al doilea suspect a fost decorat și el pentru acte de eroism de către președintele rus Vladimir Putin în 2014, a afirmat marți site-ul de investigații Bellingcat.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă