Cea mai scurtă vacanţă de iarnă pentru elevi din ultimii ani s-a încheiat. Cum arată noua structură a anului școlar

3 săptămâni in urmă 38

Nici nu a trecut bine Revelionul, că elevii se întorc la şcoală. La gimnaziu şi liceu încep cursurile mâine. Sunt revoltaţi, atât elevii, care au făcut teme astăzi, cât şi părinţii şi profesorii care au fost nevoiţi să îşi scurteze distracţia la munte. A fost cea mai scurtă vacanţă de iarnă din istorie! Totul din cauza zilelor libere din toamnă, când numărul infectărilor era prea mare în România.

Gata distracţia. Luni la prima oră, sună clopoţelul.

Mădălina Iacob, reporter Observator: ”24 decembrie a fost prima zi de vacanță pentru copii. Iar duminica e ultima zi de vacanță pentru toate clasele de gimnaziu și liceu. Asadar, dacă facem un calcul, fără weekenduri, acești elevi au avut doar 6 zile de vacanță de iarna. Față de două sau trei săptămâni cat și-ar fi dorit”.

S-a ajuns aici pentru că, din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus, au avut două săptămâni de vacanţă forţată la finalul lunii octombrie şi începutul lunii noiembrie. Ministrul Educaţiei a hotărât că materia se poate recupera prin scurtarea vacanţei de iarnă cu o săptămână şi anularea activităţilor din Şcoala Altfel din acest an. Recuperarea materiei faţă în faţă este esenţială pentru autorităţi acum.

Părinții și elevii se plâng că vacanța de iarnă a fost prea scurtă

Silviu Morcan, președinte Consiliul Elevilor: ”Ministerul are senzația că se face școală în această săptămână, când știm prea bine că nu prea se va face. Și dacă vor fi eleviii la școală, nu știu cât de în priză vor fi la orele de curs”.

O recunosc şi părinţii, şi elevii.

Părinte: ”Sunt obosiți deja, nu au reușit să facă temele de vacanță, e urât să mergi pe 3”.

Aşa că unii au decis să-şi prelungească puţin distracţia, ca să mai profite de zăpada de pe pârtii.

Clasele primare, grădiniţele şi creşele mai au o săptămână liberă

Mădălina Iacob, reporter Observator: ”Cursurile vor incepe pe 10 ianuarie, iar semestrul I continua pana in data de 17 ianuarie, cand incepe imediat semestrul al doilea. Nu va mai exista o vacanţă intersemestrială ca în ceilalti ani, iar urmatoarea este abia vacanta de Paşti”.

Autorităţile nu iau în calcul o altă variantă de vacanţă. Speră să ţină şcolile deschise cât mai mult timp, în condiţiile în care în alte ţări, cum ar fi Olanda şi Italia, orele se desfăşoară online deocamdată, din cauza noii tulpini Omicron

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă