Ce trebuie să facă magazinele din București, după decizia de limitare numărului de clienți

1 săptămână in urmă 12

Prefectura Capitalei a elaborat un ghid de bune practici pentru magazine, în contextul noilor reguli care au scopul de a evita formarea de cozi în magazinele din București, unde, la sfârșit de săptămână, din cauza incidenteței cazurilor de coronavirus, programul este până la ora 18.00.

Ghidul pentru comercianți este util și pentru clienți.

Ce măsuri trebuie să ia magazinele:

  • Afişarea la intrarea în magazin, la loc vizibil, a unui afiş în care să fie menţionat numărul maxim de clienţi care pot fi prezenţi simultan în acel magazin. Afişul trebuie să fie cel puţin de mărime A4 şi caracterele să fie suficient de mari pentru a fi vizibile de la distanţă. Este propus următorul text: „Pentru a putea respecta regula distanţării fizice, în acest magazin pot fi prezenţi simultan …. clienţi”.
  • Modul de calcul pentru numărul maxim de clienţi va fi făcut prin raportare la cota de max 7m.p.-client pentru magazinele mari, de tip mall, supermarket, hypermarket sau prin raportare la obligaţia asigurării distanţării de 2m între clienţi pentru magazinele mici şi mijlocii.
  • Fiecare magazin va trebui să dispună măsurile necesare pentru a evita aglomerarea. Măsurile dispuse sunt la alegerea fiecărui operator economic, acesta putând să evalueze concret situaţia şi să decidă.

Printre măsurile sugerate sunt:

  • limitarea numărului de coşuri sau cărucioare disponibile la numărul maxim de clienţi care pot fi simultan în magazin,
  • asigurarea contorizării electronice sau asigurarea contorizării mecanice sau orice alt mijloc pe care operatorul economic îl consideră eficient şi potrivit situaţiei proprii.

La atingerea limitei de clienţi, operatorul va opri accesul clienţilor în magazin, urmând a permite accesul pe măsura eliberării capacităţii, se mai arată în ghidul prefecturii.

În prezent, potrivit măsurilor anunțate pe 25 martie de autorități, când rata infectărilor depășește 4 cazuri la 1.000 de locuitori, cazul Capitalei, carantina de noapte începe de la 20.00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, iar magazinele se închid la ora 18.00, în aceleași zile.

Foto: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă