Ce tratament l-a salvat pe Mihai de la 3 Sud Est de covid-19, de fapt. S-a aflat tot adevărul

1 lună in urmă 66

Mihai Budeanu, unul dintre membrii trupei 3 Sud Est, a fost internat la terapie intensivă în Spitalul Municipal Medgidia, după ce s-a infectat cu noul coronavirus. Artistul de 44 de ani a fost în stare gravă multe zile și a avut nevoie de plasmă. Medicii i-au dat 5% șanse de supraviețuire. Schema de tratament aplicată.

Mihai Budeanu de la 3 Sud Est, tratat cu Ivermectină și steroizi împotriva COVID-19

Mihai Budeanu a fost transferat în 19 noiembrie 2020 de la spitalul din Mangalia la cel din Medgidia. Acesta a fost internat pe secția de anestezie și terapie intensivă. Nu a fost intubat, dar a avut nevoie de mască de oxigen. Medicii au spus că transferul a fost realizat la solicitarea familiei, pentru a putea beneficia la Medgidia de tratamentul cu plasmă.

„Într-o zi dificilă, am chemat salvarea, m-a luat, m-a dus la Medgidia. A trebuit să ajung la o secție de ATI urgent. Oxigenul scăzuse la un nivel undeva de 50%. Doctorii au spus că am scăpat printr-un miracol. Aveam șanse la viață undeva la 5%. Doctorul Ion Alexie mi-a furnizat protocolul de tratament folosit în Vegas, acela cu plasmă și niște medicamente; tratamentul clasic care se ia în acest caz. Am stat trei săptămâni la ATI, apoi am trecut pe Interne și am mai stat puțin”, povestea cântărețul în ianuarie, la ”Vorbește lumea”.

Însănătoșirea sa s-a datorat ajutorului medicului Ion Alexie, șeful secției de boli infecțioase al unui spital din Las Vegas, contactat la rugămintea familiei lui Mihai. Specialistul a devoalat luni seară, 25 ianuarie, tratamentul aplicat solistului. Este vorba despre Ivermectină, o pastilă care în România se găsește doar pentru uz veterinar, dar și cu steroizi.

„Da, l-am tratat prin telefon. Chiar în ambulanță i s-a dat Ivermectină. În protocol au existat și steroizi”, a povestit doctorul, la Antena 3.

Despre Ivermectină

Ivermectina este un medicament care se utilizează pentru paraziți, iar în țara noastră se găsește numai în farmaciile veterinare, pentru tratarea animalelor. Medicul Alexie a clarificat că poate fi administrat și oamenilor, în doza corectă. Remediul este ieftin, în jur de 20 de lei cutia, dar astăzi nu se mai găsește nicăieri, căci, speriați de noul virus, românii au golit stocurile.

Molecula a fost descoperită în anul 1975 și aprobată pentru uz medical în 1981. Se află pe lista medicamentelor esențiale ale Organizației Mondiale a Sănătății. Este folosit în tratamentul unor boli parazitare ale pielii, inclusiv scabia și pediculoza. În Statele Unite ale Americii este folosit sub denumirile comerciale Stromectol și Sklice. În România nu este autorizat pentru tratamentul uman.

The post Ce tratament l-a salvat pe Mihai de la 3 Sud Est de covid-19, de fapt. S-a aflat tot adevărul appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă