Ce spune Rafael Nadal despre onoarea de a juca alături de Roger Federer în ultimul meci din cariera acestuia

6 zile in urmă 36

Joi, 22 Septembrie 2022, ora 17:03

138 citiri

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal (3 ATP) a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că pentru el va fi un "moment istoric" faptul că va juca alături de elveţianul Roger Federer ultimul meci din cariera acestuia, scrie AFP.

"Va fi un moment istoric pentru mine, ceva de neuitat, sunt super încântat să fac această pereche cu Roger", a menţionat Nadal.

Federer, în vârstă de 41 de ani, va participa săptămâna aceasta la ultima sa competiţie ca jucător profesionist, Laver Cup, la care va evolua în echipa Europei, alături de Rafael Nadal, Andy Murray şi Novak Djokovic, cei trei mai rivali ai carierei sale strălucitoare de 24 de ani.

Campionul elveţian, care a câştigat 20 de titluri de Mare Şlem, s-a confruntat cu probleme de sănătate în ultimii ani, iar săptămâna trecută a anunţat că îşi va încheia cariera după Laver Cup de la Londra, unde va juca doar la dublu.

Ediţia din acest an a Laver Cup va fi primul eveniment la care Federer, Nadal, Murray şi Djokovic vor fi cu toţii prezenţi, după Australian Open 2019.

Federer a mai jucat la dublu alături de spaniolul Rafael Nadal, la ediţia din 2017 a competiţiei, când cei doi mari rivali au evoluat pentru prima oară împreună.

Acum, Federer şi Nadal vor evolua împotriva americanilor Jack Sock şi Frances Tiafoe, care reprezintă echipa "Restul Lumii".

Citește și:

 când are loc partida și ce adversari vor avea

Elveţianul Roger Federer va juca ultimul meci al carierei, la dublu, cu Rafael Nadal, vineri, la Londra, în cadrul Laver Cup. Câştigător a 20 de titluri de Grand Slam, Federer şi Nadal vor...

Un super-meci Federer - Nadal se va organiza pe stadion

Echipa spaniolă de fotbal Real Madrid ar dori să îşi inaugureze noua arenă Santiago Bernabeu organizând un ultim duel între jucătorii de tenis Rafael Nadal şi Roger Federer, a anunţat...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă