Ce spune Agenția Națională de Integritate despre situația ministrului Ion Ștefan, a cărui firmă primește bani de la ministerul pe care îl conduce

4 luni in urmă 16


Agenția Națională de Integritate susține că situația ministrului dezvoltării, Ion Ștefan, despre care Libertartea a scris recent că deține o firmă prin care primește fonduri europene de la ministerul pe care îl conduce, trebuie evaluată înainte de a se stabili dacă acesta se află sau nu în conflict de interese.


Libertatea a scris, săptămâna trecută, despre firma Balcanic Prod SRL, care îi aparține ministrului și care a primit, în mandatul lui, peste un milion de lei din fonduri europene, în perioada decembrie 2019- iulie 2020.


În articol, menționam că am cerut de la Agenția Națională de Integritate un punct de vedere cu privire la un posibil conflict de interese în care Ion Ștefan s-ar afla. 


ANI a răspuns că: “membrii Guvernului au obligația respectării prevederilor legale care reglementează conflictul de interese, respectiv dispozițiile art. 72 din Legea 161/2003”. 


Ion Ștefan | Foto Hepta

Articolul invocat de inspectorii de integritate stipulează că: 


Persoana care exercită funcția de membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcții asimilate acestora, prefect ori subprefect este obligată să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu ia sau să nu participe la luarea unei decizii în exercitarea funcției publice de autoritate, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele de gradul I. Obligațiile prevăzute în alin. (1) nu privesc emiterea, aprobarea sau adoptarea actelor normative.

De asemenea, în răspunsul ANI se precizează că, pentru a se stabili dacă ministrul se află sau nu în conflict de interese, ar trebui făcută o evaluare a cazului. 


“De asemenea, subliniem faptul că identificarea unui eventual conflict de interese în materie administrativă poate rezulta numai în urma proceduri de evaluare din care să reiasă că persoana evaluată a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic ori a participat/luat o decizie care a produs un folos material pentru sine, soțul sau rudele de gradul I”, mai scrie ANI.


La rândul lui, ministrul Ion Ștefan a transmis o reacție, în urma publicării articolului nostru, în care susține că nu se află în conflict de interese, fiindcă el personal nu este inclus în circuitul aprobării fondurilor europene. 


“Modalitatea de a face plățile prin POR (Programul Operațional Regional - n.r.) respectă reglementările naționale și cele comunitare cu privire la conflictul de interese (...), eu nefiind inclus/implicat în vreun fel, direct sau indirect, pe circuitul de verificare/avizare/aprobare a cheltuielilor solicitate la rambursare, aceste procese fiind unele care se derulează exclusiv la nivelul aparatului tehnic al ministerului, în acord cu cerințele și exigențele Comisiei Europene”, se arată în comunicatul dat de ministru.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă