Ce se întâmplă dacă mergi cu cauciucuri all seasons iarna. Titi Aur explică tot

1 săptămână in urmă 11

Titi Aur consideră că șoferii din România ar trebui să fie instruiți mai bine, mai ales pentru că ne aflăm în prag de iarnă și mulți ar trebui să respecte regulile implementate pentru acest anotimp. Fostul pilot recomandă ca românii să opteze pentru cauciucuri de iarnă.

Ce reguli ar trebui să respecte șoferii iarna

Titi Aur, multiplu campion național de raliuri, a explicat că șoferii ar trebui să țină cont de mai multe reguli în momentul în care se află la volan pentru a circula într-un mod cât mai sigur. De asemenea, iarna, șoferii ar trebui să își cumpere cauciucuri pentru sezonul răcoros pentru a nu avea probleme.

„Șoferii ar trebui să fie instruiți suficient de bine, dar din păcate, la noi nu se întâmplă acest lucru. Trebuie să ținem cont de trei reguli de bază, atunci când ne aflăm în spatele volanului: regulile de circulație, conducerea defensivă și regulile de bun simț.

În general, iarna avem aderență mică a mașinii, vizibilitate redusă, dar nu doar șoferii, ci și pietonii, cei cu trotinete sau bicicliștii. Mașina trebuie să fie bine curățată, iar farurile să fie aprinse atunci când vizibilitatea este redusă.

Evident, autoturismul trebuie să fie echipat cu cuaciucuri de iarnă. Viteza trebuie adaptată la condițiile meteo. Chiar dacă asfaltul e uscat, când afară e frig, aderența este mai mică.”, a transmis Titi Constantin, potrivit Realitatea.

Titi Aur, despre caucicurile all season. De ce nu sunt potrivite, de fapt

În sezonul răcoros, șoferii trebuie să aleagă cauciucuri dotate cu literele ‘M’ de la ‘mud’ (n.r. noroi) și ‘S’ de la ‘snow’ (n.r. zăpadă). Totuși, ei pot să folosească și anvelope all season dacă acestea prezintă marcajul respectiv, dar Titi Aur a explicat că nu este o alegere chiar așa de bună.

Mai exact, fostul pilot a explicat că, deși este legal în România să se folosească acest tip de anvelope, există foarte multe teste care arată că nu există cauciucuri bune atât pentru vară, cât și pentru iarnă. Titi Aur a mărturisit că șoferii pot opta pentru ele doar dacă temperaturile nu sunt foarte scăzute.

„Din păcate, în România este legal și se pot folosi anvelope „all season”, dar ca să fim în siguranță trebuie să avem cauciucuri de iarnă montate pe mașină. E ca și cum am purta haina groasă de iarna și vara și iarna.

Aparent, anvelopele „all season” sunt mai ieftine. Totuși, sunt foarte multe teste care arată că nu există cauciuri bune și iarna și vara.

Putem folosi anvelope „all season” doar dacă avem parte de o iarnă foarte blândă, cu temperaturi minime de 4-5 grade și cu ploaie, în loc de zăpadă sau gheață.”, a adăugat acesta.

The post Ce se întâmplă dacă mergi cu cauciucuri all seasons iarna. Titi Aur explică tot appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă