Ce se întâmplă cu dosarele Secției Speciale: DNA ar putea ancheta din nou magistrații

3 săptămâni in urmă 1

Dosare justițieDosare justiție

Corupția din justiție va putea fin anchetată din nou de DNA chiar și după desființarea Secției Speciale. Cel puțin asta prevede legea adoptată, ieri, în Camera Deputaților. Ultimul cuvânt îl vor avea, însă, senatorii. Printre numele grele cu dosare la Secția Specială este și Laura Codruța Kovesi, relatează Relatează Realitatea PLUS. 

JOI, 25 MARTIE 2021, 12:54

SURSĂ: Realitatea.NET

AUTOR: REALITATEA.NET

În prezent, sunt peste 6000 de dosare în lucru la Secția Specială, iar aceste dosare vor fi împărțite la mai multe parchete după desființarea controversatei structuri, în condițiile în care legea adoptată în primă Cameră, în Parlament, spune clar că magistrații vor fi anchetați în funcție de infracțiunile pe care le-au comis.

De exemplu, dacă vorbim de infracțiuni de corupție, atunci dosarele vor merge la DNA.

De infracțiuni de corupție este acuzată și Laura Codruța Kovesi în dosarul care se află la Secția Specială. Este vorba, de altfel, despre un dosar care s-a prăbușit într-o primă fază, în instanță, dar care este încă în lucru, ceea ce înseamnă că, în teorie, ar merge la parchetul pe care l-a condus Kovesi în trecut.

Pe de altă parte, dacă sunt magistrați acuzați de crimă organizată, vor fi anchetați de DIICOT.

Vă reamintim că Parlamentul a adoptat ieri, prin Camera Deputaților, desființarea Secției Speciale, cu tot cu prevederile legate de super-imunitatea magistraților, însă ultimul cuvânt îl vor avea senatorii. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă