Ce s-a întâmplat la „Asia Express”, când echipele au luptat despărțite. Eliza n-a făcut față singură: „Cosmin trebuie să sufere din cauza mea”

3 săptămâni in urmă 15


Miercuri seară, pe Antena 1, cele cinci echipe rămase la „Asia Express”, în cursa celui mai dur reality-show, au avut parte de o experiență inedită. Dacă până acum au luptat împreună pe Drumul Împăraților, de data aceasta cuplurile au fost despărțite și au lucrat separați.


Mai exact, cinci dintre concurenți au rămas alături de Irina Fodor încercând să câștige cât mai multe puncte în jocuri, în vreme ce partenerii lor au mers singuri pe traseu. Parcursul celor de pe traseu a ținut cont de evoluția în joc a coechipierilor în jocurile din Amman.



Prima luptă câștigată de Cuza i-a adus lui Emi avantajul de a sări peste una dintre probele zilei, în vreme ce Cosmin a trebuit să parcurgă distanța dintre misiuni pe jos din cauza faptului că Eliza a ieșit prima din joc. „Eu sunt foarte dezamăgită de mine pentru că nu mă așteptam să fiu atât de slabă la proba asta. De când am început am crezut că proba e făcută pentru mine, că era vorba de respirație, de meditație. Nu am fost în stare să țin ăla pe cap nici măcar o secundă. Cel mai tare mă doare sufletul că soțul Cosmin trebuie să sufere din cauza mea.”, a spus ea la Antena 1, după ce nu și-a putut menține echilibrul în cadrul unei probe.



Tot aseară, câștigul Esterei i-a adus Lidiei Buble avantajul unei nopți de cazare asigurate, în casa unei familii din capitala Iordaniei. În temperaturi extreme, în Iordania, vedetele au avut parte de un final de etapă neașteptat.



Cursa continuă duminică, de la 20:00, luni, marți și miercuri de la 20:30, pe Antena 1, cu o revedere emoționantă între parteneri. Cum va fi întâlnirea, ce reacții vor avea la scrisorile din partea coechipierilor săi, dar și ce echipă se va califica automat în Israel, telespectatorii vor afla începând cu duminică, într-o nouă etapă Asia Express- Drumul Împăraților, pe Antena 1.



https://www.youtube.com/watch?v=tzEW4XaEl7Y

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă