Ce planuri are fina lui Mihai Bobonete după Asia Express. Decizia dezvăluită în premieră EXCLUSIV

1 lună in urmă 35

Soția lui Cosmin Natanticu, Eliza este pusă pe fapte mari de când a venit în țară, din aventura vieții sale, Asia Express, de la Antena 1.

Ba mai mult, celebra artistă ne-a mărturisit că își dorește să facă schimbări și anume faptul că vrea să mai slăbească în perioada următoare, așa că a început să aleagă un stil alimentar mult mai sănătos, lucru care se și cunoaște.

Ce schimbări uriașe vrea să facă Eliza Natanticu după Asia Express

Cosmin și Eliza Natanticu sunt împreună de nouă ani, iar de trei sunt și căsătoriți. Cei doi formează unul dintre cele mai discrete cupluri din showbiz-ul românesc. Asta pentru că ei evită să iasă în public cu scandaluri.

Contactată de reporterii Impact.ro, Eliza ne-a mărturisit faptul că este pusă pe fapte mari de când a venit de pe Drumul Împăraților, alături de soțul său, Cosmin.

„Am început din nou să țin o dietă alcalină adică fără carne, fără ouă, mai multe supe cât mai naturale și tot așa. Am renunțat la dulciuri sau mâncăruri de la fast-food.

M-am apucat recent de dietă și am slăbit deja două kilograme. Intenționez să am grijă mai mult de mine decât am avut până acum.”, ne-a spus aceasta.

Cosmin și Eliza Natanticu, un nou proiect ambițios. Ce le pregătesc fanilor

De asemenea, vedeta ne-a mai vorbit și despre proiectele lor din perioada următoare dar și despre noul membru al familiei.

„Lansăm o nouă emisiune online, mai exact un realitty-show care o să se numească <Natanticii>. Aici cei care ne îndrăgesc activitatea pot vedea ce facem noi în fiecare zi, cum decurge o zi din viața noastră.

Avem timp și pentru noi doi, chiar dacă muncim de dimineață până seară. De exemplu, pot să îți mai spun că mai avem un nou membru în familie, mai exact un cățeluș pe care l-am adoptat de la o doamnă care nu mai putea avea grijă de el.

Este ca un copilaș pentru noi. Trebuie îngrijit: spălat și să îi dai de mâncare ca la un bebeluș. În primă fază, Cosmin a respins-o, însă s-a gândit mai bine și a acceptat-o cu timpul, acum o îndrăgește tare mult.”, a adăugat ea.

 Eliza și Cosmin Natanticu, nășiți de Mihai Bobonete

Eliza și Cosmin s-au căsătorit acum 3 ani, nași fiindu-le Mihai Bobonete și soția. Lucrând amândoi în domeniul artistic, Eliza și Cosmin au avut de suferit pe plan financiar, timp de un an și jumătate.

„Până acum, amândoi alergam în stânga-dreapta, nu prea aveam timp de noi și ni se părea că totul este în regulă. Dar stând acum împreună, ne-am atașat mai tare unul de celălalt.

E chiar mișto. Eu nu zic că 24 din 24 a fost lapte și miere, că mai sforăi, dar a fost frumos”, a declarat Cosmin Natanticu, pentru Libertatea.ro.

De precizat este și faptul că în competiția Asia Express de la Antena 1 s-au mai înscris concurenții: Connect-R și Shift, Mihai și Elwira Petre ex-vedete PRO TV, Lidia Bluble și sora ei, Estera, Patrizia Paglieri și fiul ei, Francy, Alexandra Ungureanu și mama ei, Cuza și Emy, de la Noaptea Târziu, Adriana Trandafir și fiica ei, Maria Speranța, și Lorelei și Zarug, două nume celebre în zona digital.

 

 

The post Ce planuri are fina lui Mihai Bobonete după Asia Express. Decizia dezvăluită în premieră EXCLUSIV appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă