Ce persoane sunt vulnerabile în fața Omicron, conform expertului Răzvan Cherecheș

2 săptămâni in urmă 16

Expertul în sănătate publică, Răzvan Chercheș, vine cu informații de ultimă oră privind categoriile vulnerabile în fața tulpinii Omicron. Din păcate, infectările se înmulțesc rapid, în timp ce multe persoane sunt încă neprotejate în fața bolii. Pentru ca tulpina Omicron să nu atace agresiv, specialistul a făcut câteva recomandări esențiale, în timp ce decizia deschiderii școlilor a fost privită cu scepticism.

Omicron devine rapid tulpina dominnată

Numărul infectărilor cu Omicron din România se apropie de 100, astfel că medicii anunță că  acesta ar putea fi începutul unui val general de noua tulpină. Recent, Răzvan Chercheș a numit persoanele care se află în categoria celor vulnerabili, care sunt neprotejați în fața bolii. Printre aceștia se află vârstnicii, cu vârsta peste 65 de ani, cei cu cormobidități, dar și persoanele nevaccinate. Potrivit specialistului, cele mai protejate persoane sunt cele vaccinate cu trei doze.

Riscul rămâne la fel. Persoanele peste 65 de ani și cele care au comorbidități, dar si nevaccinații. O protecție bună o au persoanele vaccinate cu cele 3 doze, apoi cele cu două.”, a spus Răzvan Cherecheș pentru Antena 3.

Acesta a atras atenția și asupra pericolului existent în școli, astfel că, în perioada sărbătorile, copii au fost expuse în grupuri mai mari de persoane, favorizând crearea focarelor de infecție. Odată cu reînceperea școlii în format fizic, riscul de transmitere comunitară a virusului a crescut exponential.

„Școala nu trebuia deschisă. De sărbători odată cu întâlnirile în familie, petreceri, s-au făcut focare mici, iar o dată cu începerea școlii se vor răspândi.”, a explicat acesta.
Categoriile de persoane pentru care ar trebui introdusă obligativitatea certificatului verde

Răzvan Chercheș a explicat că măsura certificatului verde pentru toate categoriile profesionale este dură, astfel că, specialistul este de părere că această obligativitate ar trebui impusă doar în cazul meseriilor în care angajații au contact permanent cu multe persoane, precum, medici, polițiști, lucrători comerciali.

„Este o măsură excesivă introducerea pentru toate categoriile profesionale. Un pas normal ar fi fost sa se introducă vaccinarea obligatorie persoanelor care lucrează cu mulți oameni, poliție, medici, persoane care lucrează în magazine.”, a adăugat Răzvan Cherecheș.

Impotranța purtării măștii de protecție și testarea populației

Cu privire la noile restricții anti-Covid-19, Răzvan Chercheș susține că masca FFP2 nu trebuie să devină obligatorie, deoarece problema cea mai mare este legată de purtarea măștilor și nu de tipul de mască.

„Problema nu e cu tipul de mască, ci cu purtarea ei. Trebuie ca poliția să dea amenzi.”, a precizat expertul în sănătate publică.

Cu privire la testarea în masa a populației, Răzvan Chercheș consideră că ar trebui fi aplicată mult mai mult, această măsură fiind esențială în combaterea pandemiei și limitarea numărului de decese.

„Guvernul ar trebui sa ofere teste gratuite pentru a nu plăti cu morți. În plus ,nu se discută de Covidul de lungă durata, nu avem tratamente, nimic. În epidemii asta e singura modalitate eficientă de lucru. Nu testăm suficient.”, a concluzionat specialistul.

Legat de testarea în masă a populației, medicul Monica Pop este de aceeași părere, venind chiar și cu o propunere inedită pentru parlamentari. În urmă cu puțin timp, aceasta a făcut un apel către beneficiarii pensiilor special pentru a dona timp de un an pensiile lor cu scopul de a suporta cheltuielile testării populației.

 

 

The post Ce persoane sunt vulnerabile în fața Omicron, conform expertului Răzvan Cherecheș appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă