Ce pedepse au primit cei patru bărbați care au violat o fată cu afecțiuni psihice din Timișoara. Victima s-a aruncat de la etajul 2

3 săptămâni in urmă 55


Patru bărbați, cu vârste cuprinse între 27 și 49 de ani, au fost condamnați de Judecătoria Timișoara pentru viol în formă agravantă, după ce, în vara anului trecut, au abuzat sexual ore în șir și au supus la tratamente degradante o tânără cu afecțiuni psihice. Pentru a scăpa de agresori, victima s-a aruncat de la etajul 2, suferind leziuni ce au necesitat 70 de zile de îngrijiri medicale. Sentința nu este definitivă.


În noaptea de 20 spre 21 august 2020, o tânără se arunca de la etajul al doilea al unui bloc din municipiul Timișoara pentru a scăpa de patru bărbați care, potrivit anchetatorilor, timp de trei ore au abuzat-o sexual și au supus-o la tratamente umilitoare și degradante. 


Tânăra a fost preluată de un echipaj de la Ambulanță, după ce un vecin din bloc a sunat la 112. Doi dintre abuzatori s-au făcut rapid dispăruți, în timp ce alți doi priveau de la geam intervenția autorităților.


Urmare a leziunilor suferite, victima a avut nevoie de 70 de zile de îngrijiri medicale.


Viol în formă agravantă


La două luni după ce tânăra s-a aruncat pe geam, polițiștii i-au reținut pe cei patru agresori, ulterior aceștia fiind arestați preventiv. 


În sarcina lor, procurorii au reținut infracțiunea de viol, în formă agravantă. Chiar dacă victima a sărit de la etaj pentru a scăpa de violatori, s-a apreciat că nu sunt probe concludente pentru a se reține în sarcina abuzatorilor și infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.


Arestați preventiv începând cu 26 octombrie 2020, agresorii și-au recunoscut faptele, unii dintre ei doar parțial, și au încercat să arunce vina pe victimă, susținând că aveau informații că aceasta ar întreține relații sexuale contra cost.


Agresorii au relatat cum victima striga de durere 


O parte dintre agresori au recunoscut și cum au supus tânăra agresiunilor sexuale în grup, deși aceasta gemea de durere și dădea semne că „se sufocă”. 


Bărbații știau că victima suferă de afecțiuni psihice, unul dintre ei fiind vecin cu aceasta. Au urmărit-o pe stradă în timp ce mergea la un magazin, apoi, profitând de starea sa de vulnerabilitate, au păcălit-o să meargă la apartamentul unuia dintre agresori pentru a o servi cu pizza.    


„Ajunsă în apartament, victima nici măcar nu a fost pusă în situația de a oferi un consimțământ la întreținerea actelor sexuale (consimțământ pe care, de altfel, nu-l putea da în mod valabil, având în vedere patologia psihică a acesteia), actele sexuale consumându-se la inițiativa exclusivă a făptuitorilor, care i-au ordonat întâi să se dezbrace, apoi să meargă la duș să se spele, întrucât mirosea urât”, se menționează în actul de sesizare al instanței.


Cei patru agresori au abuzat tânăra rând pe rând, precum și concomitent. 


Agresorii au relatat cum victima striga de durere și le spunea că nu mai rezistă, însă aceștia au continuat să o abuzeze în grup fără pauză, scuipând-o, înjurând-o și batjocorind-o, deși, potrivit declarației celui mai tânăr dintre agresori, victima „prezenta stări de vomă, de asfixie, cum că nu are aer”.


Victima sare de la etajul doi, agresorii privesc de la fereastră


În jurul orei 3.00, întrucât li s-a făcut foame, trei dintre bărbați au mers în bucătărie pentru a pregăti ceva de mâncare, în timp ce tânăra a rămas în cameră cu cel de-al patrulea agresor. Profitând de o clipă de neatenție a acestuia, victima s-a aruncat pe geam.


Niciunul dintre agresori nu a sunat la 112 pentru a anunța evenimentul. Doi dintre ei s-au îmbrăcat în grabă și au plecat la locuințele lor, în timp ce ceilalți doi au rămas la geam privind pe fereastră cum a venit la fața locului un echipaj de poliție, apoi ambulanța.


„O lipsă totală a vreunui sentiment uman”, au invocat procurorii care au instrumentat acest caz, subliniind că, deși au cunoscut problemele psihice ale victimei, agresorii au urmărit să profite de această vulnerabilitate vădită, folosind victima ca pe un obiect sexual.


Sentința


Trimiși în judecată pentru viol în formă agravantă, cei patru agresori și-au recunoscut faptele. Pe 7 aprilie, Judecătoria Timișoara a dispus condamnarea lor:


Bărbatul de 38 de ani (fără ocupație) a primit 7 ani și 3 luni închisoare;Bărbatul de 49 de ani (șef echipă linie în cadrul SNCFR) - 7 ani și 9 luni închisoare;Bărbatul de 31 de ani (mașinist la Teatrul Național Timișoara) - 7 ani și 9 luni închisoare;Bărbatul de 27 de ani (vulcanizator la un service auto) - 9 ani și 6 luni închisoare. Acesta din urmă este cunoscut cu antecedente penale, o condamnare mai veche pentru furt contribuind la majorarea pedepsei.

Cei patru agresori au fost obligați de instanță să achite victimei 25.000 de euro cu titlu de daune morale. În plus, li s-a interzis ca timp de patru ani, după executarea pedepsei, să se apropie de victimă la o distanță mai mică de 200 de metri.


Sentința pronunțată de Judecătoria Timișoara nu este definitivă. De altfel, cei patru agresori au și contestat-o. Nu și procurorii. 


În România, violul în formă agravantă este pedepsit cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi.


Foto: Shutterstock


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă