Ce obiectiv ar trebui să aibă Mirel Rădoi pentru preliminariile CM din 2022! Ionel Dănciulescu: „Trebuie să fim realiști!”

2 luni in urmă 1

România are două adversare foarte grele în grupa preliminariilor pentru Campionatul Mondial din Qatar de peste doi ani: Germania și Islanda. Totuși, Ionel Dănciulescu afirmă că meciurile care sunt considerate „slabe” pot fi dificile.

Fostul mare jucător al lui Dinamo, care a prins și selecții la echipa națională, afirmă că ar trebui să țintim la locul secund al grupei din care fac parte Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia, Liechtenstein.

Ionel Dănciulescu spune ce obiectiv ar trebui să aibă naționala lui Mirel Rădoi pentru Campionatul Mondial din 2022

”Trebuie să fim realiști și să ne gândim la locul al doilea, nu la primul. Ar trebui să ai un parcurs perfect în rest. Mi-e greu să cred că putem avea o campanie cu puține rezultate negative. Trebuie să lupți pentru locul 2, deși sunt mai multe echipe care pot emite pretenții. 

Macedonia de Nord e calificată la Euro, dar stă în 2 fotbaliști,unul de la Genoa și altul de la Udinese. Nu e o echipă extraordinară. Dar meciurile astea cu echipe mai slab cotate ne dau nouă fiori de multe ori.

Islanda nu trece nici ea prin momente extraordinare, au schimbat și ei jucători, cred că s-a terminat un ciclu și la ei”, a spus Ionel Dănciulescu, potrivit Digisport.ro.

E important de menționat, totuși, că tricolorii se gândesc deja să își ia revanșa în fața Islandei, după înfrângerea din semifinala pentru barajul Euro.

Sergiu Hanca, jucător al naționalei, este de părere că România poate învinge în partida cu Islanda.

„Putem să ne revanşăm faţă de toţi cei care au crezut în noi, faţă de ţară, de suporteri, de familie, de toată lumea şi cred că e un moment prielnic pentru a face asta şi mă bucur. Dar şi Macedonia de Nord este în grupă cu noi, au şi ei o echipă bună, s-au calificat la EURO, dacă nu mă înşel. Va fi o grupă interesantă. Va fi o grupă mişto”, a spus Sergiu Hanca.

The post Ce obiectiv ar trebui să aibă Mirel Rădoi pentru preliminariile CM din 2022! Ionel Dănciulescu: „Trebuie să fim realiști!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă