Ce mânâncă Garbine Muguruza, finalista de la Australian Open: „Să nu ajung la 37 de gogoși și 27 de pizza” + Ce evită cu orice preț: „Nu le mai suport”

1 lună in urmă 16

Ediția din 2021 de la Australian Open este programată în perioada 8-21 februarie.Campionii en-titre la Antipozi sunt Sofia Kenin și Novak Djokovic.

Deținătoare a două Grand Slamuri (Roland Garros 2016 și Wimbledon 2017), spanioloaica Garbine Muguruza spune că, în perioada în care nu ține o dietă pentru turneele la care participă, mănâncă absolut orice își dorește, fiindcă îi place să mănânce și nu se poate abține: „Sunt strictă înainte de competiții, dar în restul anului mănânc ce vreau. Nu doar hamburgeri, ci paste, pește, cartofi. Îmi place să aleg bine momentele”.

Ce a sesizat Garbine Muguruza, după ce s-a antrenat cu Jandarmeria spaniolă: „Am rămas surprinsă”

Ce nu ar mânca Garbine Muguruza niciodată

Garbine Muguruza le-a declarat celor de la AS și ce mâncăruri preferă, dar și ce nu mănâncă niciodată: 

„Îmi plac produsele de patiserie, dulciurile, paella. Mă ajută să am momente frumoase. Dacă aș sta acasă mâncând în fiecare zi fulgi de ovăz ar fi un dezastru, mi s-ar lua și aș ajunge să devorez 37 de gogoși, 27 de pizza. Sunt două chestii pe care nu le consum aproape niciodată: fast-food și băuturi răcoritoare. Am renunțat să le mai consum la un moment dat și acum nu le mai suport. Am ajuns la concluzia că sunt porcării și am renunțat”. 

Schimbare istorică făcută de Australian Open!

Organizatorii turneului de la Antipozi au decis să renunțe la arbitrii de linie și să utilizeze doar tehnologia „hawk-eye” la viitorul Grand Slam. Această decizie vine în contextul în care Novak Djokovic a fost eliminat de la US Open după ce a lovit în gât o arbitră de linie, iar oficialii au luat decizia de a-l descalifica. Arbitra țintită de minge a căzut la pământ și nu a mai putut respira timp de câteva secunde. 

Cu toate acestea, tehnologia Electronic Line Calling va fi disponibilă doar pe tabloul principal de la Australian Open. Oficialii vor continua să oficieze meciurile de la etapele de calificare ale Australian Open care vor avea loc la Dubai și Doha.

Citește și alte știri despre Australian Open: 

România rămâne fără o reprezentantă la Australian Open 2021 » S-a accidentat chiar înaintea turneului: „Anul nu începe cum mi-am dorit”VIDEO Venus și Serena Williams, în dans spre Australian Open: „Sper că vedeți cât suntem de serioase la antrenament”

Doi bărbaţi din Bihor au sechestrat o femeie și au violat-o, sub amenințarea că o aruncă de la etaj. Incredibil ce i-au făcut la final

Libertatea

Playtech: BOMBĂ! Marian Iancu a primit vestea uluitoare. Decizie ȘOC pentru averea lui Dinu Patriciu
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă