Ce mai fac foștii miniștrii de Interne ai României de după 1989. Fostul demnitar care doar citește presa și cânta la vioară

1 lună in urmă 37

Au condus unul dintre cele mai grele ministere, au avut de coordonat polițiști și jandarmi. Au avut acces la informații secrete, au fost implicați sau au provocat scandaluri.

Unii au rămas în politică, alții s-au retras din viața publică pentru a se dedica familiilor sau afacerilor. Este vorba despre miniștrii Afacerilor Interne de după Revoluția din 1989.

Mihai Chițac a murit de cancer la 82 de ani, în 2010. Rămăsese doar soldat, fiind degradat de instanța care cu doi ani înainte l-a condamnat definitiv la 15 ani de închisoare pentru faptele comise de el la Timișoara în 1989.

Doru-Viorel Ursu a renunțat la cariera politică pentru avocatură. Magistrat de profesie, în 1989 a devenit președintele Tribunalului Militar. În mai 1990 a primit dosarul lui Nicu Ceaușescu. Pe 14 iunie 1990 a devenit ministru de Interne în Guvernul Petre Roman, până în 16 octombrie 1991, apoi a fost secretar de stat la Ministerul de Externe. În 1992 a devenit deputat de Argeș, al Partidului Democrat. Și-a început cariera în avocatură. Până în 1996 a fost membru al Comisiei de Control a SRI. 1997 și-a dat doctoratul în Drept Penal și ajunge până la gradul de conferențiar universitar. A renunțat la politică și la profesorat pentru avocatură. În prezent este avocat titular al Cabinetului de avocat "Doru Viorel Ursu" cu sediul în București.
Este căsătorit din 1979 și are 3 copii.

În perioada 1994-1996, Doru Ioan Tărăcilă a fost Ministrul de Interne în guvernul Nicolae Văcăroiu. A fost cel mai temut șef de la Ministerul de Interne pentru că se deghiza în jurnalist pentru a le da o lecție polițiștilor, conform Wikipedia. Avocat de profesie, Doru Ioan Tărăcilă este în prezent Decanul Baroului de avocați din Călărași.

Dejeu cântă la vioară și citește presa

Gavril Dejeu, fost ministru de interne în Guvernele Ciorbea și Radu Vasile, s-a retras din viața politică, în locuința sa din centrul orașului Sibiu, unde cântă la vioară, își crește nepoții și citește ziarele pe internet, conform Wikipedia. Dejeu este fratele lui Alexandru Dejeu, unul din liderii rezistenței anticomuniste din Munții Apuseni. Gavril Dejeu a demisionat din funcția de ministru de interne în seara zilei de 19 ianuarie 1999, când minerii, angajați în Mineriada din ianuarie 1999, au trecut de barajele constituite de forțelor de ordine în Defileul Jiului, ocazie cu care a declarat: "Am socotit că îmi revine o răspundere morală pentru atitudinea pe care au avut-o forțele Ministerului de Interne". În perioada 30 martie-17 aprilie 1998 a fost prim-ministru interimar al României.

Ioan Rus, cel care i-a jignit pe românii care lucrează peste hotare spunând că ”poate au salariul de 1.500 de euro...de banii ăștia copiii se fac golani acasă și nevastă-sa curvă” este acum profesor universitar la Universitatea Tehnică din Cluj dar și membru în mai multe asociații de ingineri din România și străinătate.

Cristian David (născut Troacă ) s-a pocăit în 2015 după eliberarea din arest. El a fost acuzat că a luat bani ca să intervină pe lângă prefectul de Buzău, Cristinel Bîgiu, pentru în vederea stabilirii dreptului de proprietate în cazul unui teren de 15 hectare din municipiu. De numele lui Cristian David se leagă și scandalul loganelor de poliție cumpărate la preț de lux: aproximativ 70.000 de euro unul. Deși partidele din opoziție i-au cerut atunci demisia, David a ales să-l demită pe șeful poliției de atunci, chestorul Gheorghe Popa.

Dragnea vrea să își facă partid

Petre Tobă (56 de ani), fostul ministru de Interne din Guvernul tehnocrat Cioloș, iar anterior șef al Poliției Române, a intrat, alături de soția sa, Simona, în acționariatul unei firme din Pitești având ca profil de activitate "alte activități anexe transporturilor", controlată de omul de afaceri Cristian Dolofan (32 de ani), proprietarul companiei de transport rutier de mărfuri Dolo Trans Olimp, cu afaceri de peste 242 milioane lei în 2018, conform Profit.ro.

După angajarea Vioricăi Dăncilă la Banca Naţională, o altă apropiată a lui Liviu Dragnea, fostul ministru de Interne, Carmen Dan, a obţinut un post la Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România, scrie europafm.ro. De numele ei se leagă un scandal privind violențele de la 10 august 2018.

Se pare că Liviu Dragnea, eliberat recent din penitenciar, după ce acesta a executat peste doi ani din pedeapsa de trei ani şi jumătate primită în 2019, în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, ar vrea să își facă un nou partid.

Lista miniștrilor de interne de după Revoluție

Aceasta este lista miniștrilor de interne ai României, conform wikipedia.

Mihai Chițac: 29 decembrie 1989 - 16 iunie 1990

Doru-Viorel Ursu: 16 iunie 1990 - 26 septembrie 1991
Victor Babiuc: 17 octombrie 1991 - 19 noiembrie 1992
George-Ioan Dănescu: 19 noiembrie 1992 - 6 martie 1994
Doru-Ioan Tărăcilă: 6 martie 1994 - 11 decembrie 1996
Gavril Dejeu: 12 decembrie 1996: 21 ianuarie 1999
Constantin-Dudu Ionescu: 21 ianuarie 1999 - 28 decembrie 2000
Ioan Rus: 28 decembrie 2000 - 15 iunie 2004

Marian Săniuță: 15 iunie 2004 - 28 decembrie 2004
Vasile Blaga: 29 decembrie 2004 - 5 aprilie 2007
Cristian David: 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008
Gabriel Oprea: 22 decembrie 2008 - 20 ianuarie 2009
Liviu Dragnea: 20 ianuarie 2009 - 11 februarie 2009
Dan Nica: 11 februarie 2009 - 3 octombrie 2009

Vasile Blaga: 3 octombrie 2009 - 23 decembrie 2009 (ad interim)
Vasile Blaga: 23 decembrie 2009 - 27 septembrie 2010
Traian Igaș: 27 septembrie 2010 - 9 februarie 2012
Gabriel Berca: 9 februarie 2012 - 27 aprilie 2012
Ioan Rus: 27 aprilie 2012 - 6 august 2012

Mircea Dușa: 6 august 2012 - 21 decembrie 2012
Radu Stroe: 21 decembrie 2012 - 23 ianuarie 2014
Gabriel Oprea: 23 ianuarie 2014 - 4 noiembrie 2015
Gabriel Oprea: 4 noiembrie 2015 - 9 noiembrie 2015 (ad interim)
Sorin Cîmpeanu: 9 noiembrie 2015 - 17 noiembrie 2015 (ad interim)
Petre Tobă: 17 noiembrie 2015 - 1 septembrie 2016

Dragoș Tudorache: 1 septembrie 2016 - 4 ianuarie 2017
Carmen Daniela Dan: 4 ianuarie 2017 - 24 iulie 2019
Nicolae Moga: 24 iulie 2019 - 30 iulie 2019
Mihai Fifor 30 iulie 2019- 12 septembrie 2019 (interimar)
Dumitru Chirilă 13 septembrie - 4 noiembrie (fost ofițer Doi și'un sfert)
Ion Marcel Vela: 4 noiembrie 2019 - 23 decembrie 2020
Lucian Bode: 23 decembrie 2020- prezent

Citeste si:

 Pachete turistice de 200.000 de euro cumpărate de PSD-ul lui Dragnea din bani publici

Liviu Dragnea, vizat de un nou dosar penal. Ce bănuiesc procurorii DNA că ar fi făcut cu banii PSD SURSE

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă