Ce le-a transmis Alexandru Rafila celor care au protestat împotriva vaccinării. I-a ‘închis’ dintr-o frază

1 lună in urmă 10

Peste o mie de persoane s-au adunat în fața Parlamentului pentru a protesta față de vaccinarea anti-COVID-19. Manifestanții spun că sunt împotriva vaccinării și spun că nu sunt de acord cu impunerea unui „pașaport de vaccinare”. Protestatarii care s-au adunat în fața instutției nu au ținut cont de regulile de distanțare socială, iar mulți dintre ei nu au purtat mască.

Mesajul lui Alexandru Rafila pentru cei care au protestat împotriva vaccinării

Alexandru Rafila a declarat că mulți dintre protestatari nu cunosc proiectul de lege privind vaccinarea. El a ținut să precizeze că imunizarea cu vaccinul anti-COVID-19 este necesară, mai ales în contextul creșterii cazurilor de COVID-19. El a mai precizat că nu se pune problema despre obligativitatea vaccinării.

„E un proiect de lege, votat inițial de Senat, ajuns în dezbaterea comisiilor de specialitate în Camera Deputaților. Nu știu ultima lui formă, dar, în orice caz, depășise de mult discuția despre obligativitatea vaccinării. Înțeleg că lumea face referire la vaccinarea obligatorie a adulților, nici vorbă de așa ceva”, a declarat Alexandru Rafila, potrivit antena3.ro.

În plus, spune deputatul PSD, este important ca oamenii care au copii să înțeleagă faptul că vaccinul este util, asta pentru cei mici pot fi factori de răspândire, mai mult decât adulții.

„Iar la copii era o chestiune legată de necesitatea informării părințior cu privire la vaccinare. Eu cred că este bine ca un părinte să cunoască de ce e util un vaccin, cum e bine să ne protejăm noi și familiile noastre. Nu cred că e un lucru împotriva căruia trebuie să protestezi”, a spus medicul Alexandru Rafila, duminică, pentru sursa citată.

Medicul a mai spus că vaccinarea nu este obligatorie și că cei mai mulți dintre protestatari nu au citit proiectul de lege.

„Eu cred că mulți dintre cei de acolo nu cunosc probabil proiectul și ascultă mai degrabă ce spun alții decât ce scrie în proiectul de lege”, a adăugat Alexandru Rafila.

Protest față de vaccinarea împotriva COVID-19 la Parlament

Sute de oameni s-au adunat în fața Parlamentului pentru a protesta față de legea vaccinării obligatorii. Ei s-au mobilizat pe rețelele sociale, iar reprezentanții partidului AUR i-au îndemnat să iasă în stradă. George Simion, președintele partidului, dar și co-fondatorul Alianței, Claudiu Târziu, participă și ei la protest.

Legea vaccinării obligatorie se află în dezbatere la Camera Deputaților și conține prevederi referitoare la obligativitatea vaccinării pentru copii și adulți.

Medicul Alexandru Rafila a ținut să precizeze faptul că forma proiectului nu este finală și că nu s-ar putea discuta despre o obligativitate în ceea ce privește imunizarea populației.

Președintele AUR a declarat că a venit la protestul față de obligativitatea vaccinării pentru „libertatea de a alege”. El a mai declarat că nici el, dar nici cei aflați în stradă, nu sunt împotriva imunizării, ci luptă pentru liberă alegere.

George Simion a spus că a venit în calitate de cetățean, manifestația fiind organizată de Alianța Familiilor.

„Nimeni nu întreabă românii dacă sunt de acord cu starea de alertă, de urgenţă, nimeni nu întreabă românii dacă sunt de acord să fie impusă obligativitatea vaccinării. Noi nu suntem împotriva vaccinării, suntem pentru liberă alegere (…) am venit ca român simplu, pentru a lupta cu orice formă de restricţie care se încearcă să fie introdusă. Manifestaţia de azi e organizată de Alianţa Familiilor pentru a se opune obligativităţii vaccinării în general”, a declarat el. 

The post Ce le-a transmis Alexandru Rafila celor care au protestat împotriva vaccinării. I-a ‘închis’ dintr-o frază appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă