Ce fotbalist de la FCSB a făcut deplasarea la Botoșani, după ce favoritul lui Gigi Becali a fost lăsat acasă

1 lună in urmă 2

Liga 2: Farul Constanța - Viitorul Pandurii Târgu-Jiu, duminică, 11:30, Digi Sport 1

Liga 1: Botoșani - FCSB, duminică, 20:30, Digi Sport 1

Alexandru Buziuc (26 de ani), favoritul și ”pariul” lui Gigi Becali nu a făcut deplasarea. În schimb, a prins ”trenul de Botoșani” Ionuț Panțîru.

Nici Dragoș Nedelcu (24 de ani), accidentat în meciul cu Chindia Târgoviște, scor 1-0, nu a făcut deplasarea. Acesta a efectuat un RMN zilele trecute și s-a constatat că nu este vorba despre o accidentare gravă, dar cei din staff nu au dorit să riște nimic.

Alexandru Buziuc a pierdut încrederea lui Gigi Becali?

Panțîru, trecut pe linie moartă după transferul lui Risto Radunovic, a mai primit o șansă și nu ar fi exclus să intre pe teren în acest meci. Cu doar două prezențe în lot din cele 10 partide jucate în acest an, fostul jucător al celor de la Poli Iași are șansa de a profita de această oportunitate, susține Fanatik.

Dacă absența mijlocașului defensiv era una previzibilă, lăsarea în afara lotului a lui Buziuc este semnul că și patronul Gigi Becali s-a săturat să aștepte ”explozia” atacantului născut la Suceava și transferat de la Academica Clinceni.

Vârful a fost introdus la pauza jocului cu Chindia, însă a fost scos de pe teren în minutul 79 și înlocuit cu Ante Vukusic, la capătul unei evoluții foarte modeste. Imediat după acea partidă, Ilie Dumitrescu spunea că modificarea a fost ”mâna lui Gigi Becali”

”Poate l-a auzit Gigi pe comentator că a zis că a fost capăt de linie pentru Buziuc și l-a scos. Eu n-aș fi făcut niciodată asta. Și, în general, un antrenor nu gândește așa. Vă dați seama copilul ăla ce simte acum!

Trebuie să-l ambiționeze asta. Data viitoare să muncească mai mult, iar când intră, să aibă realizări. E o situație care nu e confortabilă pentru jucător”, explica analistul Digi Sport.

Etichete:
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă