Ce este easybox și cum funcționează livrarea în punctele easybox de la magazinele online

2 săptămâni in urmă 1


Pe lângă metodele clasice de livrare a coletelor prin curier sau ridicare de la sediul companiei de unde comanzi, în România există câteva site-uri care au livrare în puncte easybox. Ce este easybox și cum funcționează livrarea?


Acest articol conține linkuri cu coduri de marketing afiliat, ceea ce înseamnă că dacă veți comanda online produse din magazinele promovate, un procent din valoarea achiziției intră în contul de afiliere al Libertatea. Mai multe detalii despre marketingul afiliat, pe profitshare.ro sau 2performant.  


Easybox sunt cutii securizate, plasate în mai multe puncte din România. Odată plasată comanda, vei primi un SMS cu un cod PIN, care îți va fi furnizat și pe adresa de e-mail. Odată ce ai ajuns la easyboxul în care ai selectat livrarea, poți introduce codul PIN, iar una dintre ușile easybox se va deschide și îți poți lua colectul. Apoi, pur și simplu închizi ușa și poți pleca.


Easybox este una dintre cele mai simple metode prin care îți poți ridica coletele, iar asta pentru că poți merge la easybox oricând ai timp, fără să fii condiționat de curier. 


În plus, există multe puncte easybox în fiecare oraș. Astfel poți să stai fără griji că nu ești acasă atunci când sună curierul. Un alt beneficiu este că faptul că poți da comanda oricând, iar ea ajunge mult mai repede în easybox, decât ar ajunge la tine acasă prin curier.


Poți plăti comanda atunci când o dai, cu cardul, sau poți să selectezi plata la easybox, iar codul PIN ți se va arăta pe ecran, odată ce ai plătit cu cardul, așa că poți comanda fără să plătești pe loc, ci atunci când îți ridici comanda, la fel ca la plata cu ramburs, doar că se face prin POS la fiecare easybox. 


Odată ce ai primit SMS-ul cu codul PIN sau prin care ești anunțat că produsul a sosit la easybox, ai la dispoziție 72 de ore pentru a merge să îți ridici produsul. Easybox este disponibil 24/24, așa că poți merge oricând ai timp.


Unul dintre dezavantajele easybox este volumul coletelor. Astfel că în funcție de produsul pe care vrei să îl comanzi, va fi sau nu disponibilă livrarea prin easybox. Cutiile easybox au un volum mediu, așa că nu vei putea comanda obiecte electrocasnice mari, precum un aspirator, sau piese de mobilier ori lucruri cu un volum prea mare. 


asybox este prezent momentan în 5 orașe din țară – București, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Iași. În fiecare dintre aceste locații există mai multe puncte de livrare a coletelor, mai exact:


• 70 în București;


• 9 în Cluj-Napoca;


• 6 în Timișoara;


• 7 în Constanța;


• 4 în Iași.


Poți alege produse vândute de pe eMag, dar și de către partenerii din Marketplace, cu condiția ca firma care face livrarea să fie Sameday. Poți verifica cine lucrează cu această firmă de curierat și dacă poți comanda la easybox direct din pagina produslui pe care îl dorești.


Dacă produsul pe care îl comanzi este sub 50 de lei, vei plăti o taxă de livrare de 4,99 de lei pentru ca produsul să vină la easybox. Dacă ai produse peste 50 de lei, livrarea în easybox va fi gratuită. Asta se aplică doar produsele vândute de către eMag, iar partenerii din Marketplace au costurile de livrare diferite, în funcție de produs. 


În plus, eMag oferă transportul gratuit la easybox pentru comenzile care conțin exclusiv produse Genius, indiferent de valoarea totală a acestora.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă