Ce echipe vor urca pe scena „SuperStar România”, în următoarea ediție. „Începe partea grea”

3 săptămâni in urmă 15

Săptămâna trecută a fost una dificilă pentru toți cei care au trecut de etapa audițiilor. Din cei 114 calificați doar 70 au reușit să treacă de cea de-a doua lor apariție pe scena „SuperStar România”. Astăzi, de la 20:30, Smiley, Raluka, Marius Moga și Carlas Dreams îi așteaptă pe aceștia într-un maraton vocal. De această dată, concurenții își vor forma echipe de câte 5, iar jurații vor alege piesele.

„E foarte clar că locul vostru e aici. Începe partea grea”, spune Smiley calificaților înainte ca aceștia să se pregătească pentru interpretarea din această etapă. Tot juratul le va zice și la ce ar fi bine să se concentreze: ”Trebuie să lucrați împreună și să vă puneți în evidență unul pe celălalt”.

În această seară, pe scenă vor urca primele 7 formații din cele 14 ale acestei etape: Power Rangers, Vega, Strangers, Plus One, Milkyway, Fusion Five și [13].

13Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Cu multă emoție și cu un mare cumul de gânduri, aceștia vor da tot ce au mai bun pentru a-și auzi numele sub semnul calificării.

„Toată energia pe care am păstrat-o, o să o dăm pe scenă”, ”Vreau să vă arătăm emoția care s-a creat în acest grup” sau ”suntem comete rătăcite care s-au întâlnit”, sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le vor spune eroii competiției înainte de a-și interpreta melodia.

De cealaltă parte, jurații vor avea parte de o seară de excepție, iar asta le vor transmite și celor din fața lor. „E un moment demn de SuperStar”, le va spune Raluka unor concurenți, iar Smiley va completa, zicând: ”M-ați captivat”. Și Carlas se va bucura de ceea ce va vedea, lăudând unul dintre momente: ”A fost o sărbătoare în sine”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă