Ce activitate are Viorica Dăncilă acum. Nici acum nu își revine după trădarea lui Ciolacu

1 lună in urmă 1

Fostul prim-ministru Viorica Dăncilă a suferit una din cele mai mari dezamăgiri, prin trădarea colegilor de partid. După eșecul de la Alegerile Prezidențiale, fostul politician a intrat într-un con de umbră. Fără nicio funcție în actuala clasă politică a PSD, Dăncilă, am putea spune, a devenit șomeră.

Viorica Dăncilă, ieșită din politică pe ușa din spate

De la a doua cea mai importantă funcție în stat, cea de premier, ulterior candidat la Președenția României, acum Viorica Dăncilă a cam ieșit pe ușa din dos a politichiei românești.

Deși nu a recunoscut-o public, marea dezamăgire a fostului politician este trădarea colegilor de partid, în frunte cu Marcel Ciolacu. Fostul premier povestește că s-a ocupat mai mult de familie, și ar fi dat consultanță unor firme private, pe e domeniu, nu a spus.

”Am avut o perioadă în care am stat acasă cu familia, în Bucureşti. Am acordat şi acord consultanţă mai multor firme private. Nu sunt şomeră, cu toate că unii şi-ar fi dorit acest lucru.”, spune Viorica Dăncilă.

Fostul premier, simplu membru de partid

Dată la o parte și de la președenția PSD, Viorica Dăncilă a devenit un simplu membru de partid, care acum își pregătește o carte în care povestește despre perioada în care a fost cel mai puternic al doilea om în stat. Multele ironii la adresa sa, greșelile politice făcute în toată perioada guvernării, au lăsat urme în viața fostului premier Viorica Dăncilă. Despre aceste urme și nu numai, spune Viorica Dăncilă, s-a decis să scrie în cartea care va fi publicată în curând.

”Am rămas membru de partid pentru că voi rămâne social democrată. Nu activez în nicio organizaţie. Ceea ce s-a întâmplat după alegerile prezidenţiale m-a dezamăgit foarte mult. M-a făcut să stau pe margine. Nu pentru că mi-aş fi dorit eu acest lucru, ci impus de actuala conducere a PSD. Pentru a răspunde curiozității prietenilor și neprietenilor, confirm faptul că foarte curând va avea loc lansarea unei cărți-interviu, pe care am realizat-o în colaborare cu jurnalista Marga Nițu.

Am vorbit despre multe dintre provocările perioadei în care am fost prim-ministru, inclusiv despre relația cu Liviu Dragnea, dar și despre campaniile electorale din 2019 și colaborarea cu cei care astăzi conduc PSD. Am fost și rămân social-democrată și un om de echipă. Acesta e motivul principal pentru care am amânat lansarea acestui volum pentru perioada post-electorală.”, a mai povestit Viorica Dăncilă.

Rămâne să vedem care vor fi dezvăluirile făcute de Viorica Dăncilă în viitoarea sa carte de interviuri.

The post Ce activitate are Viorica Dăncilă acum. Nici acum nu își revine după trădarea lui Ciolacu appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă