Ce a spus Nicolae Ciucă după ce a fost desemnat Premier. Prima reacție după ce s-a format alianța

1 săptămână in urmă 9

Nicolae Ciucă a fost desemnat premier de către Klaus Iohannis, de această dată pentru a conduce un guvern PNL-PSD-UDMR. El a spus că speră ca joi să obțină votul Parlamentului.

Ce a spus Nicolae Ciucă după ce a fost desemnat Premier

Klaus Iohannis a făcut un anunț scurt, avându-l alături la Cotroceni pe Nicolae Ciucă și susținând că a constatat ”o majoritate solidă” PNL-PSD-UDMR și minorități.

De precizat este că noua desemnare a lui Ciucă vine la capătul crizei politice care s-a declanșat pe data de 1 septembrie de revocarea de către Florin Cîțu a ministrului USR Stelian Ion, fapt ce a dus la demiterea Guvernului Cîțu.

Nicolae Ciucă a declarat astăzi, după desemnat premier de către Klaus Iohannis.

„În ultimele zile am lucrat cu celelalte partide să putem să agregăm un program de guvernare și să se constituie o coaliție solidă în Parlamentul României, astfel încât să putem să realizăm un guvern care să asigure stabilitatea țării.

Practic, cetățenii români așteaptă de la noi stabilitate și soluții pentru a fi în măsură să rezolvăm efectele produse de pandemia COVID-19, criza energetică și, de asemenea, să avem un program guvernamental care să fie în măsură să pună în aplicare deciziile necesare pentru implementarea PNRR și este cât se poate de evident că este pentru prima dată când în programul de guvernare avem un procent substanțial pentru ceea ce înseamnă derularea unui proiect de investiții solide și foarte bine aplicate în România, precum și un program de măsuri sociale astfel încât să poată să fie acoperite toate problemele create de situația de criză în care ne regăsim. (…) Sper ca începând de joi să putem să ne apucăm serios de treabă la nivelul echipei guvernamentale”, a declarat Nicolae Ciucă după ce Klaus a anunțat desemnarea sa în vederea formării unui nou guvern.

Nicolae Ciucă, desemnat premier de Klaus Iohannis

De precizat este că azi preşedintele Klaus Iohannis l-a desemnat pe Nicolae Ciucă să formeze un nou guvern, în urma consultărilor cu partidele şi formaţiunile parlamentare, ce au avut loc la Palatul Cotroceni. PNL, PSD, UDMR și reprezentanții minorităților au mers împreună la consultări, după ce ieri au finalizat discuţiile în ce privește formarea noului guvern. USR a refuzat să se mai prezinte la discuții.

Și Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă la Cotroceni alături de Nicolae Ciucă:

”S-a încheiat sesiunea de consultări pe care am convocat-o cu partidele parlamentare. Am constatat că în Parlament s-a format o majoritate solidă, o majoritate din care fac parte PNL, PSD, UDMR și grupul minorităților.

Reprezentanții acestei majorități au dorit să vină împreună la consultări, am acceptat acest lucru și am avut o discuție pe care o consider foarte bună. Această majoritate mi-a propus un nume de premier, propunere pe care am acceptat-o. În consecință, îl desemnez pe Nicolae Ciucă pentru a forma o echipă guvernamentală și pentru a se prezenta în fața Parlamentului pentru votul de încredere.”

The post Ce a spus Nicolae Ciucă după ce a fost desemnat Premier. Prima reacție după ce s-a format alianța appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă