Ce a făcut fiica lui Ivan Patzaichin după moartea sportivului. Azi are loc înmormântarea lui

1 lună in urmă 24

Ce a făcut Ivona Beatrice, fiica lui Ivan Patzaichin, după moartea tatălui ei, celebrul canoist român. Azi are loc înmormântarea lui la Cimitirul Bellu din Capitală.

Ce a făcut fiica lui Ivan Patzaichin după moartea sportivului

Ivona Beatrice este singurul copil al lui Ivan Ptazaichin, marele canoist român care a murit duminică. Ea a făcut un gest care denotă suferința prin care trece, după pierderea tatălui ei, și anume, a schimbat fotografia de profil de la Facebook cu una neagră, în semn de doliu.

De altfel, Ivan Patzaichin avea o relație specială cu fiica sa, care acum a rămas cu o imensă durere în suflet. Amintim că în anul 1976, Ivan Patzaichin se căsătorea cu Georgiana, iubirea vieții lui, iar un an mai târziu avea să vină fiica lor, despre care legendarul canoist vorbea cu mare drag:

„Cel mai important moment din viața mea este nașterea fiicei mele, Ivona. Evident, sunt și momentele din carieră: cele cinci olimpiade, medaliile, victoriile obținute în numele țării mele”, spunea Ivan Patzaichin acum câțiva ani despre fiica lui, Ivona Beatrice.

Ivona Beatrice are vârsta de 44 de ani și lucrează Comisia Națională de Acreditare a Spitalelor, fiind președintele unei comisii de evaluare a unităților spitalicești.

Azi are loc înmormântarea legendarului canoist român

Amintim că Ivan Patzaichin, cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984, a murit duminică, 5 septembrie, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul Elias din București, după o îndelungă suferință.

Ivan Patzaichin este îmormântat astăzi, 7 septembrie, la Cimitirul Bellu.

„Funeraliile cu onoruri militare se vor desfășura marți, la ora 13.00, la Clubul Sportiv Dinamo și vor fi urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu”, a anunțat familia lui legendarului canoist.

De altfel, sicriul cu trupul regretatului canoist a fost depus ieri la Clubul Sportiv Dinamo, iar cei care și-au luat adio de la marele canoist au venit în număr uriaș. La clubul Dinamo sunt depuse zeci de coroane și de lumânări, unde, începând cu ora 13.00, au loc funeraliile cu onoruri militare, urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu.

De menționat este că plecarea spre Cimitirul Bellu are loc începând cu ora 14:00, pe traseul: Dinamo – Șos. Ștefan cel Mare – Calea Dorobanților – Bd. Dacia – Piața Romană – Bd. Magheru – Bd. Dimitrie Cantemir – Calea Șerban Vodă – Piața Eroii Revoluției – Cimitirul Bellu.

Ivan Patzaichin s-a născut la data de 26 noiembrie 1949, în localitatea Mila 23, în judeţul Tulcea. Acesta a început să practice sportul la Tulcea, iar la 18 ani a fost transferat la secţia de kaiac-canoe a clubului Dinamo, unde a și reuşit o carieră sportivă de excepție.

The post Ce a făcut fiica lui Ivan Patzaichin după moartea sportivului. Azi are loc înmormântarea lui appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă