CCR a respins sesizarea AUR! Guvernul Cîțu a fost învestit legal

1 lună in urmă 1

CCR a respins, marţi, sesizările Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) privind Hotărârea Parlamentului 31/2020 referitoare la învestirea Guvernului Florin Cîţu.

„A respins, ca inadmisibilă, sesizarea având ca obiect Hotărârea Parlamentului României nr.31 din 23 decembrie 2020 pentru acordarea încrederii Guvernului (după conexarea celor două sesizări cu acelaşi obiect formulate de Grupurile parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor din Camera Deputaţilor şi, respectiv, din Senat)”, arată CCR, într-un anunţ de presă, potrivit Adevărul

AUR a contestat la CCR alegerea lui Ludovic Orban ca președinte al Camerei Deputaților, dar şi învestirea guvernului Cîţu

Grupurile parlamentare ale Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) au atacat la CCR hotărârea prin care Ludovic Orban a devenit președinte al Camerei Deputaților la ora 2.30 noaptea, dar și învestirea guvernului Cîțu. 

„Protestăm faţă de felul în care a fost numită conducerea Camerei noaptea trecută, la 2 noaptea, fiind nişte grave abuzuri, uzurpând nişte calităţi oficiale. Noi aveam preşedintele Camerei Deputaţilor, decanul de vârstă care a declarat şedinţa închisă. Conform regulamentului, trebuia convocată o nouă şedinţă. Acest lucru nu s-a întâmplat. Grupul nostru parlamentar nu a mai fost convocat”, a declarat președintele AUR, George Simion.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă