Cazul femeii care a luat COVID din spitalul din Vaslui și a murit la două zile de la externare. „Am avut un șoc când a ajuns acasă. Ea era de ATI, în niciun caz de trimis acasă”

2 luni in urmă 8


O femeie din județul Vaslui i-a scris ministrului sănătății după ce soțul și mama ei au contractat noul coronavirus în timp ce erau internați în spital pentru alte afecțiuni. „Pe mama am pierdut-o la două zile după externare. Am avut un șoc când a ajuns acasă. Ea era de ATI, în niciun caz de trimis acasă”, povestește fiica pacientei decedate. Spitalul spune că o anchetă este în derulare, după ce femeia „s-a plâns peste tot”.


Plină de revoltă din cauza traumelor trăite în ultimele luni, Ghenuța Huțanu, o educatoare din comuna Zorleni, județul Vaslui, a trimis un memoriu Ministerului Sănătății, solicitând o serie de răspunsuri în legătură cu situația cu care s-au confruntat doi membri de-ai familiei sale, la Spitalul Județean de Urgență Vaslui.


Soțul, cu afecțiuni oncologice, și mama, cu afecțiuni hepatice, au fost confirmați cu COVID-19 la două zile după externarea din spital.


Dacă soțul avea să învingă boala, mama, care avea o situație medicală și mai fragilă, nu a supraviețuit. „Sunt plină de revoltă”, a scris Ghenuța Huțanu în memoriul înaintat Ministerului Sănătății. 


În virtutea circuitului instituțional clasic, într-un final, sesizarea a fost înaintată spre soluționare spitalului din Vaslui, adică unității despre care Ghenuța Huțanu scria că a dat dovadă de „crasă neglijență” la externarea celor doi pacienți. 


Soțul, pacient oncologic, nu a fost testat, deși în spital era focar de COVID


Pacient oncologic, soțul Ghenuței Huțanu a ajuns la spitalul din Vaslui în a doua jumătate a lunii august 2020. Nu a fost testat pentru COVID la internare, însă bărbatul efectuase testul cu două zile înainte, iar rezultatul fusese negativ.


„A fost supus unei intervenții chirurgicale în seara în care a fost internat. Ulterior, am aflat că în secție a izbucnit un focar de COVID-19, fiind confirmate mai multe îmbolnăviri în rândul cadrelor medicale. Soțul meu nu a fost testat pe timpul spitalizării, deși în secție era focar.


A fost externat după zece zile, dar nici atunci nu i s-a făcut vreun test. Când a ajuns acasă, a început să facă febră: 38,5- 39,5. Ne gândeam că ar putea fi efecte secundare intervenției chirurgicale, însă în același timp am luat în calcul și COVID-ul. Am sunat la 112. Au venit cei de la Ambulanță, era într-o sâmbătă, i-au făcut testul, iar luni a venit rezultatul: pozitiv. A fost internat la spitalul din Bârlad, unde am ajuns și eu, pentru că am contactat și eu virusul”, povestește Ghenuța Huțanu.


14 zile au stat soții Huțanu la Spitalul Municipal de Urgență Elena Beldiman Bârlad, după ce starea de sănătate li s-a alterat.


Eu sufăr și de o formă gravă de astm, saturația de oxigen îmi scăzuse, am dezvoltat și efecte adverse de la anumite medicamente. Nu vreți să știți prin ce am trecut. Am avut însă șansa să fim tratați corespunzător, să întâlnim empatie în rândul cadrelor medicale, iar asta ne-a ajutat să depășim situația.

Ghenuța Huțanu:

Mama a intrat în spital cu test negativ de COVID


La jumătate de an distanță, familia Huțanu a apelat din nou la Spitalul Județean de Urgență Vaslui. De această dată, cea care avea nevoie de îngrijiri medicale era mama femeii. Diagnosticată cu afecțiuni hepatice, Niculina Gănceanu, 81 de ani, a fost internată pe 6 februarie.


În cazul ei, la internare, i s-a efectuat testul COVID, iar rezultatul a fost negativ. Nouă zile a fost spitalizată, timp în care familia a ținut în permanență legătura cu medicul curant. Zilnic, li se comunicau informații: că i se fac investigații, că pacienta comunică, mănâncă. Nimic care să prevestească o agravare a stării de sănătate.


La finalul săptămânii, medicul a anunțat familia că pe 12 februarie va pleca în concediu și că este posibil ca la începutul săptămânii următoare, pacienta să fie externată.


Ghenuța Huțanu povestește că, înainte de externare, fratele ei a avut o discuție telefonică cu medicul, referitor la starea de sănătate a mamei. I-a transmis că nu ar vrea să fie pus în situația de a o externa, iar a doua zi să ajungă din nou la spital. A fost informat că pacienta este stabilă din punct de vedere hemodinamic.


Adusă acasă în stare gravă


Având în vedere că urmase o procedură medicală care impunea transportul în anumite condiții, familia a solicitat ca bătrâna să fie adusă acasă cu o ambulanță. Solicitarea a fost acceptată pentru ziua de 15 februarie. Toată ziua a așteptat Ghenuța Huțanu să-i ajungă mama acasă, însă ambulanța nu a mai venit. 


Gândindu-se că starea mamei s-a deteriorat, a sunat din nou la spital. Așa a aflat că în ziua respectivă nu au fost ambulanțe libere și nu a avut cine prelua pacienta. Nimeni nu s-a gândit să anunțe și familia.


A urmat o nouă solicitare către Serviciul de Ambulanță, iar de această dată pacienta a fost transportată la domiciliu. 


Când a ajuns ambulanța acasă, fiica a avut un șoc când și-a văzut mama. Nu mai putea vorbi, nu mai mânca, cu greu a reușit să transmită că îi este sete. Starea i se degrada de la o oră la alta. A doua zi dimineață, a sunat din nou la Ambulanță.


Femeia a murit la două zile de la externare


Când a venit echipajul medical, i-a făcut testul rapid pentru COVID-19, iar rezultatul a fost pozitiv. Bătrâna a fost dusă la spitalul din Bârlad, unde și testul PCR a ieșit pozitiv.


Starea ei a fost critică încă de la început, au precizat medicii, având nevoie de oxigen. A fost intubată, însă nu a supraviețuit. Niculina Gănceanu a murit la spitalul din Bârlad, la două zile după ce fusese externată de la Vaslui.


„Eu nu contest situația precară a mamei înainte de internare. Dar din discuțiile purtate cu medicul curant nu am primit nicicum un indiciu că ea ar fi în ultima fază. Noi aveam convingerea că mai are de trăit. Era incomparabilă starea mamei la internare față de externare. Dacă nu ar fi avut nevoie de scos lichidul, nici nu am fi dus-o la spital acum. De altfel, și în biletul de externare scrie că starea este favorabilă”, spune Ghenuța Huțanu.


Nu contestăm implicarea doamnei doctor curant, a fost OK, ne-a furnizat toate informațiile, a fost disponibilă la toate sugestiile noastre. Nu înțelegem însă cine și de ce a decis externarea din spital, câtă vreme nu era nici pe departe în stare stabilă.

Ghenuța Huțanu:

„Am trimis o sesizare atât Direcției de Sănătate Publică Vaslui, cât și Ministerului Sănătății, pentru că vrem să știm cine să face vinovat. Vrem să știm de ce nu se testează. Dacă nu este prevăzut în protocol, de ce nu fac îmbunătățiri protocolului, pentru a preveni răspândirea virusului?”, se întreabă Ghenuța Huțanu.


Fiind contact direct al mamei, Ghenuța Huțanu a fost izolată la domiciliu pentru 14 zile, deși testul pentru COVID a ieșit negativ. A respectat măsura, chiar dacă asta a însemnat că nu a putut participa la înmormântarea mamei sale.


„A făcut plângeri peste tot”


Reprezentanții Spitalului Județean de Urgență Vaslui au precizat că au declanșat verificări în acest caz.


„Este în lucru o anchetă administrativă, pentru că doamna (fiica pacientei Niculina Gănceanu, n.r.) a făcut plângeri peste tot, și la DSP, și la Ministerul Sănătății, și la Avocatul Poporului. Doamna doctor Croitoru (directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Vaslui, n.r.) se ocupă acum de anchetă, adună declarații, urmează întreaga procedură”, a precizat managerul Spitalului Județean de Urgență Vaslui, Ana Rinder.


Nu e primul caz de acest fel din Vaslui


Nu este primul caz al unui pacient care ia COVID din Spitalul Județean de Urgență Vaslui și moare.


În septembrie anul trecut, Libertatea a scris despre Valeria Costache, 61 de ani, care a fost internată pentru o operație de colecist, cu test negativ la preluare, și confirmată cu COVID imediat după intervenție, când a și fost transferată la Spitalul COVID de la Bârlad.


Femeia s-a stins la cinci zile după operație.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă