Cazul care a bulversat Marea Britanie: Poliţistul suspectat de uciderea unei femei, menţinut în detenţie la decizia justiţiei

4 săptămâni in urmă 1

Poliţistul acuzat de răpirea şi uciderea unei femei în timp ce se întorcea acasă, caz care a suscitat o vie emoţie în Regatul Unit, a fost adus în faţa justiţiei sâmbătă şi menţinut în detenţie, informează France Presse.

Membru al unităţii de poliţie din Londra însărcinate cu protecţia reprezentanţelor diplomatice, Wayne Couzens a fost inculpat vineri seara de răpire şi crimă. În timpul unei scurte audieri sâmbătă dimineaţă, un judecător a decis menţinerea în detenţie. Suspectul urmează să fie prezentat la Old Bailey, tribunalul penal central din Londra, marţea viitoare.

Poliţistul în vârstă de 48 de ani a fost arestat marţi seară în Kent (sud-estul Angliei), unde locuieşte şi unde trupul victimei a fost descoperit miercuri într-o pădure, înainte ca identificarea sa oficială să fie confirmată vineri.

Sarah Everard, în vârstă de 33 de ani, fusese în vizită la nişte prieteni în Clapham, în sudul Londrei, şi se întorcea acasă în Brixton, la aproximativ 50 de minute de mers pe jos, când a dispărut în jurul orei 21:30 pe 3 martie.

Cazul a provocat o mare emoţie în Regatul Unit. Joi, deputata Jess Phillips a citit la Camera Comunelor numele a 118 femei ucise anul trecut în ţară.

Într-un tweet postat joi, prim-ministrul Boris Johnson s-a declarat „şocat şi întristat” de acest caz şi a cerut „să se lucreze rapid pentru a găsi toate răspunsurile la această crimă oribilă”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă