Cazul Caracal. Ce pățesc acum părinții fetelor ucise: decizia judecătorilor

1 lună in urmă 13

Cazul Caracal a șocat toată România. Părinții victimelor lui Gheorghe Dincă se luptă în justiție să obțină dreptate pentru fetele lor.  Din păcate, lucrurile se dovedesc mai complicate, iar părinții celor două copile sunt acum târâți prin tribunale și puși în fața unor situații scandaloase.

Părinții fetelor ucise de Dincă, victimele justiției

Părinții celor două fete ucise de Gheorghe Dincă sunt puși să plătească pentru orice cerere pe care o fac în dosar, iar pentru omul care a distrus două familii se fac ședințe speciale.

În urmă cu o săptămână, judecătorii au avut o ședință specială pentru a îndrepta eroare comisă. Ei l-au pus din greșeală pe Dincă să își plătească avocatul. Acum, totul s-a remediat, iar Dincă beneficiază de apărare gratuită, din partea statului, la fel ca orice alt infractor.

„Înlătură omisiunea vădită din conţinutul minutei încheierii din 30.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. …, în sensul că onorariul apărătorilor din oficiu pentru inculpaţii Dincă Gheorghe şi Risipiţeanu Ştefan, rămâne în sarcina statului. Dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 31.03.2021”.

La sfârșitul anului 2020, mama Luizei a fost obligată să își plătească toate cheltuielile de judecată, magistrații refuzându-i cererea de strămutare.

„Respinge, ca inadmisibilă, cererea de strămutare formulată de petenta Melencu Monica Georgeta. În baza art 275 alin 2 Cpp ,obligă petenta la 25 lei cheltuieli judiciare avansate de stat. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p., onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii-inculpaţi Dincă Gheorghe şi Risipiţeanu Ştefan, rămân în sarcina statului. Fără cale de atac”, au decis judecătorii.

Probe distruse în dosarul Caracal

Și familia Alexandrei a primit același verdict, fiind nevoiți să plătească cei 25 de lei cheltuieli de judecată.

În plus, mașina folosită de infractor pentru a răpi fete pe stradă a fost distrusă și apoi scoasă la vânzare de către Administrația Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Deși mașina funcționa atunci când Alexandra Măceșanu a fost răpită, instituția a scris în anunțurile de vânzare a mașinii că este nefuncțională. Aceste anunțuri sunt și acum active, iar prețul vehiculului este de 1.000 de lei. Familia Luizei a cerut în instanță oprirea licitației, mașina fiind o probă în dosar. Starea ei nu mai permite să fie folosită ca probă acum.

„Admite contestaţia, formulată de contestatorii părţi civile Melencu Monica Georgeta şi Iordache Stelian împotriva măsurii asiguratorii dispuse prin ordonanţa procurorului DIICOT – Structura Centrală din data de 11 noiembrie 2019, în dosarul de urmărire penală nr. 2491/D/P/2019 prin care s-a dispus valorificarea anticipată a bunurilor mobile ce fac obiectul măsurii asiguratorii a sechestrului instituită prin ordonanţa nr. 2491/D/P/2019 şi, pe cale de consecinţă, dispune ca bunul mobil reprezentat de autoturismul marca Renault Megane cu nr. de înmatriculare OT-48-WYW, serie şasiu VF1KM1R0H35632564, ce a făcut obiectul măsurii asiguratorii a sechestrului, instituită prin ordonanţa nr. 2491/D/P/2019 din data de 29. 08. 2019, să nu fie valorificat de către Administraţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate. Definitivă”, au decis judecătorii.

The post Cazul Caracal. Ce pățesc acum părinții fetelor ucise: decizia judecătorilor appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă