Câți oameni au fost evacuați din Afganistan cu o săptămână înainte de expirarea termenului limită

1 lună in urmă 19

copii evacuati din afganistan cu un avion c-17 al sua.copii evacuati din afganistan cu un avion c-17 al sua.
  • Statele Unite ale Americii au evacuat marți 19.000 de persoane din Afganistan, în 24 de ore, potrivit unui anunț al Casei Albe.
  • Aliații europeni au încercat la summitul G7 de marți seară să-l convingă pe Joe Biden cu privire la extinderea termenului limită din data de 31 august, însă fără succes.
  • Talibanii au anunțat că nu vor fi de acord cu o prelungire a evacuărilor.

„De la ora 3:00 AM de ieri până la ora 3:00 AM de astăzi, un total de aproximativ 19.000 de persoane au fost evacuate din Kabul”, a scris Karine Jean-Pierre, principala adjunctă a secretarului de presă al Casei Albe, a transmis pe Twitter.

Ea a precizat că, din 14 august, SUA au evacuat și facilitat aproximativ 82.300 de persoane cu zboruri militare americane și ale coaliției.

Acest lucru ridică numărul total de persoane care au plecat de la sfârșitul lunii iulie la 87.900, a mai adăugat ea.

Joe Biden a respins marți, în cadrul unei reuniuni online a liderilor G7, cererile țărilor europene de a continua transportul aerian umanitar după 31 august. Președintele american a precizat și că sunt în curs de elaborare planuri de urgență pentru a prelungi retragerea „în cazul în care acest lucru va fi necesar”.

Marea Britanie ar urma să încheie evacuările din Aganistan în următoarele „24 până la 36 de ore”, a transmis The Guardian, citând surse din domeniul apărării. În plus, Franța a indicat deja că va pune capăt evacuărilor începând de joi.

În același timp, talibanii au început să nu le mai permită afganilor să se îndrepte spre aeroport.

Luni, mişcarea talibanilor a avertizat că vor exista „consecinţe” dacă Statele Unite prelungesc operaţiunile militare de evacuare după data de 31 august.

The post Câți oameni au fost evacuați din Afganistan cu o săptămână înainte de expirarea termenului limită appeared first on Aleph News.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă