Câte persoane s-au vaccinat până la 15 ianuarie, când a început etapa a 2-a a campaniei

1 lună in urmă 1

Prima etapă a campaniei de vaccinare anti-COVID din România, dedicată exclusiv personalului medical, s-a desfășurat până la 14 ianuarie, dar va continua până la sfârșitul lunii, în paralel cu etapa a doua, care a început vineri, 15 ianuarie. Peste 183.000 de persoane s-au vaccinat deja până acum în România.

Astfel, până la 15 ianuarie, 168.705 cadre medicale se vaccinaseră deja din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare în etapa 1. Înseamnă o proporție de 67,5 la sută.

Persoanele eligibile pentru etapa 1 sunt cadrele medicale care nu au trecut recent prin infecția cu SARS-CoV-2, nu au contraindicații de natură medicală și nu se află în izolare.

Până la 31 ianuarie a.c., sunt deja programate la vaccinare 42.765 persoane din etapa 1, ceea ce înseamnă că până la finalul acestei luni, 211.470 persoane ar putea fi vaccinate, adică 84,6% din totalul estimat al cadrelor medicale.

Prima etapă de vaccinare a început la data de 27 decembrie 2020, dar ritmul s-a accelerat abia după 4 ianuarie.

Începând din 15 ianuarie, odată cu declanșarea activităților de vaccinare pentru populația eligibilă pentru etapa a II-a, campania de vaccinare se derulează în același timp cu imunizarea persoanelor din etapa I.

Astfel, la acest moment, în România sunt active 309 centre cu 413 puncte de vaccinare. Dintre acestea, 60 de centre, cu 84 de puncte de vaccinare sunt organizate de Ministerul Apărării Naționale (MApN), iar 39 de centre, cu 45 de puncte de vaccinare, de Ministerul Afacerilor Interne (MAI).

Totodată, persoanele internate în cele 1.884 centre medico-sociale și rezidențiale de la nivel național vor fi imunizate prin intermediul echipelor mobile de vaccinare.

Câte persoane s-au vaccinat în prima zi a etapei a doua

Vineri, 15 ianuarie 2021, a început și etapa a doua a campaniei de vaccinare din România, dedicată persoanelor de peste 65 de ani, celor aflate în evidență cu boli cronice și angajaților din domenii sociale și economice esențiale.

În prima zi a etapei a doua, a fost însă un număr impresionant de înscrieri. Aproape 200.000 de români s-au înscris chiar în prima zi a campaniei. Toate locurile rezervate bucureștenilor s-au epuizat în doar câteva ore, iar un loc liber va fi disponibil abia peste 20 de zile. 

Autoritățile precizau, vineri dimineața, că din dozele planificate a fi livrate în perioada ianuarie-martie a.c., vor putea fi vaccinate 1.650.904 persoane, din care 994.704 vor primi și doza de rapel.

Potrivit datelor puse la dispoziția CNCAV de către Institutul Național de Sănătate Publică, prin aplicația Registrul Electronic Național al Vaccinărilor (RENV), care ține evidența vaccinărilor, situația din ziua de 15 ianuarie a.c., la ora 17:00, este următoarea:

1. Număr de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (în ultimele 24 de ore) – 16.057.

2. Număr total de persoane vaccinate împotriva COVID-19 cu vaccinul Pfizer BioNTech (începând cu data de 27 decembrie 2020) – 183.669.

Programul centrelor de vaccinare se încheie la ora 20:00, motiv pentru care numărul vaccinărilor realizate în intervalul orar 17:00 – 20:00 va fi reflectat în raportarea din ziua următoare.

Printre persoanele care s-au vaccinat vineri, 15 ianuarie, s-a numărat și președintele Klaus Iohannis.

Vineri seara, în jurul orei 21:30, Digi24 a aflat, în urma unui experiment efectuat în prezența coordonatorului campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, că în București se epuizaseră toate sloturile alocate pentru programarea celor din etapa a 2-a. În lipsa altor măsuri - pe care autoritățile le promit - următorul interval după care s-ar putea face programări la București ar fi după 20 de zile, adică luna viitoare.

Nu există reacții adeverse grave

La vaccinările care au fost făcute vineri, s-au înregistrat 68 reacții comune și minore în rândul celor peste 16.000 de persoane vaccinatedintre care:

–  24 reacții de tip local;

–  44 reacții generale.

Numărul total de reacții adverse înregistrate la nivelul centrelor de vaccinare, începând din 27 decembrie 2020, este de 661 comune și minore, dintre care:

 259 reacții locale cu durere la locul injectării;

– 402 reacții generale (febră, cefalee, mialgii, artralgii, astenie, alergii de tip urticarie);

O reacție este în curs de investigare.

Citiți și:  O suceveancă a povestit cum a reușit să se vaccineze la liber la Spitalul Județean: „Când am plecat de acasă, nu credeam că e adevărat”

Raed Arafat spune că se pot vaccina și persoanele care nu sunt în etapa a doua, dacă rămân doze nefolosite

Editor : Luana Pavaluca

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă