Câte bilete au vândut dinamoviștii pentru derby-ul cu FCSB + ce probleme sunt la Arena Națională

1 lună in urmă 13

Articol de GSP - Publicat marti, 07 septembrie 2021, 19:47 / Actualizat marti, 07 septembrie 2021 20:03

Dinamo va beneficia de o susținere masivă în derby-ul cu FCSB de duminică seara. „Câinii” au vândut 5.500 dintre cele 8.000 de bilete puse la dispoziție de roș-albaștri.

Campania masivă de transferuri reușită de Dinamo după ridicarea interdicției pare să fi mobilizat suflarea roș-albă. Chiar dacă lumea nu s-a înghesuit la stadion în primele runde ale sezonului, lucrurile stau complet diferit înaintea meciului cu rivala de moarte.

„Mai sunt 2.500 de bilete pentru meciul cu FCSB. Echipa s-a întărit. E nevoie de prezența noastră masivă în peluză!”, au scris ultrașii dinamoviști pe Facebook.

Probleme cu turnicheții la Arena Națională

Cu 5 zile înaintea derby-ului FCSB - Dinamo, Gazeta Sporturilor a aflat că pe cel mai mare staidion al țării sunt probleme cu turnicheții. Aceștia n-au funcționat nici la duelul România - Liechtenstein de duminică și, cel mai probabil, problema nu va remediată până la ora meciului.

UEFA ne-a pus pe harta lumii bune organizând patru meciuri de la Campionatul European în vara acestui an. După Euro 2020, s-a ales praful de Arena Națională! Reporterii Gazetei au vizitat recent cel mai mare stadion al țării, iar concluziile sunt șocante.

Ce pun la cale fanii lui Dinamo: o nouă „injecție” financiară în club

Suporterii din proiectul „Doar Dinamo București” continuă să lupte din răsputeri pentru a menține clubul pe linia de plutire. Acum, a venit rândul celor din „DDB UK” să propună o „injecție” financiară pentru club.

Concret, un grup al suporterilor dinamoviști din Marea Britanie intenționează să strângă 20.000 de euro pentru a-i vira apoi în club. Banii urmează să ajungă nu doar la prima echipă, ci și la juniori sau în alte sectoare unde „câinii” suferă.

Cum propunerea fanilor dinamoviști s-a viralizat, aceștia au primit o mână de ajutor și din partea lui Steliano Filip. „Stelu”, unul dintre jucătorii cu ștate vechi de la Dinamo, s-a implicat astfel în tentativa suporterilor de a strânge suma dorită, gestul său fiind făcut public de Daniel Șendre, purtător de cuvânt al DDB.

VIDEO Toate informațiile înaintea derby-ului FCSB - Dinamo

Citește și alte știri despre Dinamo:

Campania de transferuri a dinamoviștilor, subiect de glume: „Aduc jucători pe care nu i-a vrut nimeni. E ca-n «Supraviețuirea»”

Iordănescu și FCSB dau peste o altă Dinamo » Cum s-a schimbat raportul de forțe înainte de Derby

Playtech: BREAKING: Ianis Hagi are covid-19. Cum și-a dat seama că are virusul și care e starea lui


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă