Catastrofă la Torino, s-a prăbuşit un bloc în care locuiau români şi albanezi. Un copil a murit, un român de 22 de ani a fost rănit grav chiar de ziua lui

1 lună in urmă 22

Mama copilului decedat se află la spital, în grave condiții, cu traumatisme multiple. Tatăl copilului, un cetățean albanez de 40 de ani, sosit la scurt timp la locul tragediei, s-a simțit rău și a fost transportat la Spitalul Maria Vittoria, din Torino. De asemenea, un tânăr român care astăzi a împlinit 22 de ani este intubat, cu arsuri de gradul II și III pe 50% din corp și cu prognostic rezervat, informează La Repubblica, citată de rotalianul.com. Un alt tânăr, de origine siciliană, care a suferit o fractură la bazin și o leziune la cap a intrat în sala de operație la Spitalul CTO.

Alarma a fost declanșată de mama băiețelului care, deși se afla sub cărămizi și grinzi de lemn, a reușit să apeleze la ajutor. După ore întregi de căutări a fost găsit corpul lui Aron, băiatul de 4 ani care și-a pierdut viața în urma tragediei. Pompierii l-au scos de sub moloz și medicii au încercat în zadar să-l readucă la viață. Mama lui, în vârstă de 34 de ani, a fost transportată în grave condiții la spital.

Citeşte şi Un bloc de 12 etaje s-a prăbuşit în Miami. Un băiat a fost scos în viaţă de sub dărâmături. VIDEO

Tânărul de 22 de ani se numește Robert Panaite, este topograf și se pregătea să plece la serviciu când a avut loc explozia. Marţi a fost ziua lui de naștere şi dormise la casa tatălui său care este plecat în România, pentru că îi era mai confortabil. Acum se află la spital, este intubat, cu arsuri de gradul II și III pe 50% din corpul său și cu prognostic rezervat.

Blocul, locuit în majoritate de familii de români și albanezi, s-a prăbușit în urma unei explozii provocate de o butelie de gaz.

Citeşte şi Hotel prăbuşit în China, zeci de persoane au fost prinse sub dărâmături. Imagini teribile de la dezastru VIDEO

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă