Cătălin Moroșanu, primul lucru pe care l-a făcut după ce a ajuns acasă de la Survivor + Cine e favorit să câștige: „Mi-a ajuns la inimă” | VIDEO

3 săptămâni in urmă 14

Cătălin Moroșanu a dezvăluit care a fost primul lucru pe care l-a făcut după ce a ajuns acasă de la Survivor. De asemenea a anunțat favoriții pentru câștigarea concursului și a avut un mesaj special pentru colegul său din echipa Faimoșilor, Jador.

Cătălin Moroșanu a părăsit Survivor România din cauza unei accidentări. Are meniscul rupt, iar luptătorul K1 va încerca să se recupereze, însă există și varianta unei operații.

„Moro” a petrecut trei luni în show-ul filmat în Republica Dominicană. Are aproape 37 de ani și nu va mai reveni în circuitul K1, acum axându-se asupra organizării galelor de profil.

Cătălin Moroșanu, primul lucru pe care l-a făcut după ce a ajuns acasă de la Survivor

„E cea mai frumoasă atmosferă ever (n.red. – dintotodeauna) să fiu acasă. Primul lucru pe care l-am făcut: am mâncat brânză, cu mămăliguță și două ouă ochiuri, am mâncat românește și abia aștept să mănânc sarmale de Paște” a declarat Cătălin Moroșanu, după ce a sosit acasă de la Survivor, pentru canalul de youtube, Dynamite Fighting Show.

„În Survivor am îmbătrânit doi ani, experiență foarte grea. Lupta adevărată nu era pe traseu, ci în camp (n.red. – tabără) cu echipa…Acum am învățat să mă bucur de orice moment, că mănânc un măr, că mă joc cu un animal, că mă joc cu fetița mea. Lucrurile simple te fac mai fericit și uităm de ele în goana noastră după bani și carieră. Le ignorăm și apoi ne întrebăm de ce suntem nefericiți…” a mai declarat „Moro” pentru sursa citată.

Cine e favorit să câștige Survivor și mesajul pentru Jador: „Mi-a ajuns la inimă”

„Sunt foarte mulți favoriți, o văd pe Elena că ar putea să ajungă în finală, pe Culiță, dar și pe Cosmin. De la Războinici îl văd pe Marius Crăciun, care ar avea o șansă, și pe rivalul meu Starlin. Sunt competitori ageri și buni. Am rămas în relații bune cu Elena, e cea mai apropiată de mine, cu Cosmin, cu Culiță și nu în ultimul rând cu Jadorel al meu, care mi-a ajuns la inimă. Este un băiat extraordinar, sper să rămână în concurs, să-și revină după accidentare. Cred că ar putea ajunge foarte ușor în finală. E foarte iubit în România” a mai completat Cătălin Moroșanu, care acum se va concentra asupra galelor de K1: „Mi-au lipsit galele, abia aștept să organizez următoarea, pe 4 iunie”.

foto: captură youtube / Dynamite Fighting Show

The post Cătălin Moroșanu, primul lucru pe care l-a făcut după ce a ajuns acasă de la Survivor + Cine e favorit să câștige: „Mi-a ajuns la inimă” | VIDEO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă