Cătălin Moroșanu iese din politica românească: „A fost o aventură. Am avut foarte multe dezamăgiri”

3 zile in urmă 23


Sportivul de 37 de ani a scris istorie în kickboxing și a vrut să facă și în politică. Cătălin Moroșanu a câștigat trei mandate de consilier județean, două la Iași și unul la Galați, dar când îi expiră „angajamentul” e decis să spună la revedere clasei politice de la noi.


Cătălin Moroșanu e cunoscut de toată lumea ca „Moartea din Carpați”. În străinătate e „Carpathian Death”, iar numele său a ajuns în cele mai mari ringuri din lume. Povestea lui Cătălin a început însă pe terenul de rugby.


„Am fost victima bullying-ului la mine în clasă. Toți făceau mișto de mine că eram de la țară. M-am apucat de rugby pentru că aveam un coleg de clasă care avea un trening de la Poli Iași și toată lumea îl respecta”, își amintește acum.


Rugby, Facultatea de Drept și apoi kickboxing


După șase ani la Poli Iași, în prima divizie, mama l-a pus să aleagă între școală și sport. Iar Cătălin a ales să meargă pe calea învățăturii.


Așa m-am înscris la Facultatea de Drept și m-am lăsat de rugby. Am suferit foarte mult. Mama și-a dorit foarte mult să devin avocat, eu mi-am dorit să fiu polițist.

Cătălin Moroșanu:

Dar a pus sportul pe pauză pentru doar doi ani. „M-am înscris la o școală de kickboxing și după o lună am început să-i bat pe toți. Atunci am ajuns la avansați și după șase luni am fost la o preselecție de Local Kombat. M-am luptat cu un bodyguard imens, de doi metri, l-am învins p-ăla și toată lumea s-a mirat”, spune Moroșanu, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”, de pe GSP.RO.


A fost momentul când Moroșanu a fost descoperit de promoteri, iar meciurile au început să curgă. „Antrenamentele erau foarte grele. Alergare ușoară, sprinturi, dar și tot felul de tipuri de pregătire fizică. Apoi, antrenamente de forță, de viteză, pe explozie. Seara aveam sparring cu câte cinci-șase adversari”, povestește.


Cătălin Moroșanu în timpul unui meci de Local Kombat FOTO Arhivă personală

50.000 de euro, cea mai mare bursă pentru „Moartea din Carpați”


După mai multe meciuri în țară, Moroșanu a ajuns în Ungaria, Olanda, Taiwan, Cehia, Coreea de Sud, Suedia, Australia, Japonia, Puerto Rico sau Statele Unite ale Americii.


„Nu am niciun fel de palmares la amatori, m-am dus din prima la profesioniști. Cel mai bun moment al meu a fost în 2012, în Croația, eram în primii opt jucători din lume. Cel mai mult am luat 50.000 de dolari, la un singur meci. Din bani trebuia să plătesc absolut tot, antrenor, taxe, impozite… Nu știu dacă rămâneam cu jumătate”.


În 2019, după meciul cu Daniel Sam de la Cluj, Moroșanu a renunțat la sportul de performanță: „Sunt pensionar. Am stat și m-am gândit mult dacă să mai revin sau nu. Dacă am scris o pagină de istorie în kickboxing-ul românesc aș vrea să rămână așa, o imagine frumoasă”.


Cariera de politician a lui Moroșanu: 3 mandate de consilier județean la Iași și la Galați


Chiar dacă încă mai luptă, Moroșanu și-a ales și o variantă de rezervă: a intrat în politică. În urma alegerilor locale din 2012 a devenit consilier județean în Iași, fiind ales pe listele PDL, iar în iunie 2016 a obținut un nou mandat de această dată din postura de membru al PNL. După 8 ani petrecuți la Iași, Moroșanu a schimbat orașul la alegerile de anul trecut.


Moroșanu înainte de alegerile din 2020 FOTO Captură România TV

A candidat din partea PNL pentru un mandat de consilier judeţean la Galaţi și și-a adjudecat mandatul fără prea mari emoții, dar acum e gata să renunțe.


„Politica pentru mine a fost o aventură. O experiență de viață. Dacă mă uit în urmă, e foarte multă muncă, ai foarte multe dezamăgiri. Îmi doresc să-mi duc mandatul de consilier județean încă trei ani și planul meu este să ies din politică apoi”, a spus acesta în emisiunea de pe GSP.RO.


Motivele retragerii din viața politică? „Ai promisiuni foarte mari și dezamăgiri și mai mari. Dacă aș trage linie acum pot spune că am avut foarte multe dezamăgiri. În același timp, vreau să văd și partea pozitivă: am învățat, am cunoscut oameni deosebiți și am văzut cum merg lucrurile”, a explicat Moroșanu.



https://www.youtube.com/watch?v=cruAE0ZXBLw

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă