Cătălin Drulă nu îl demite pe șeful CFR Călători: ”Și-a prezentat scuze, subiectul este încheiat”

2 luni in urmă 19

Ministrul transporturilor pune că ”o greșeală de moment, o declarație, oricât de nefericită a fost”, nu reprezintă un criterul de evaluare a managementului CFR Călători. Cătălin Drulă a făcut precizarea vineri, după ședința cu șefii căilor ferate, referindu-se la declarațiile directorului CFR Călători, Ovidiu Vizante, în cazul trenului care a fost blocat mai bine de nouă ore nu departe de București și în care erau zeci de copii care se întorceau din tabără.

”De ce mă întrebați pe mine? Noi am pus la dispoziția CFR-ului această locomotivă. Dacă a fost un pom căzut pe linie, locomotiva nu poate, din păcate, sări peste pom. (…) Încercați dumneavoastră să găsiți la ora aceea soluții! Încercați să găsiți transbordare la ora 00:00, la 1.000 de călători, câți sunt într-un tren”, a declarat Ovidiu Vizante pentru o jurnalistă Antena 3 despre trenul blocat.

Premierul Florin Cîțu a cerut demiterea lui Vizante, precizând că „dacă directorul CFR ar fi lucrat la Guvern, acum era acasă”, însă Cătălin Drulă spune că pentru el subiectul este închis în condițiile în care șeful CFR Călători a prezentat scuze.

Am spus de la început că principiile pe care funcționez și funcționează echipa mea sunt pe bază de profesionalism și eficiență. Asta înseamnă că actul de management se judecă așezat, la rece, nu după o greșeală de moment, o declarație, oricât de nefericită a fost. Domnul director de la CFR Călători a prezentat scuze ieri și pentru mine subiectul e încheiat.

Cătălin Drulă:

”Există o evaluare a mandatului dumnealui. Are un mandat, conform legii, de 4+2 luni. Acest termen de 4 luni se împlinește pe 19 august. Vom avea o evaluare profesionistă, așa cum facem pentru toți managerii pe care i-am adus în Ministerul transporturilor și vom concluziona atunci ce se întâmplă în continuare la CFR Călători”, a adăugat Cătălin Drulă, precizând că nu este rudă cu Ovidiu Vizante.

În apărarea directorului CFR Călători a sărit și vicepremierul Dan Barna. El spune că Vizante ar trebui judecat după faptele lui, nu după vorbe.

”Un om care a muncit toată noaptea să deblocheze o situaţie ca nişte trenuri să meargă pentru ca oamenii să nu mai stea în câmp în garnituri putem să-l judecăm pentru o replică nefericită, dar hai să judecăm oamenii, şi de asta spun, îl evaluăm la şase luni, la un an, hai să judecăm oamenii după ceea ce fac şi mai puţin după ceea ce spun”, a declarat Dan Barna, la Digi 24.

Foto: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă