Cătălin Drulă (ministrul Transporturilor): „Acum mă înjur singur când stau în trafic pe Valea Prahovei”

5 zile in urmă 15

Cătălin Drulă, proaspătul ministru de la Transporturi, nu mai are pe cine să dea vina pentru traficul de pe DN 1. Până la primele lucrări la autostrada Ploiești – Brașov va mai trece ceva timp. Compania de Drumuri abia a semnat recent contractul pentru actualizarea studiului de fezabilitate și proiectarea șoselei de mare viteză, care ar trebui să-i scape pe șoferi de cozile de pe DN1. „Am discutat cu dumnealor să se concentreze pe un traseu modern în zona critică a Văii Prahovei, cu tuneluri. E traseu cu tunel de 4 km la Bușteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Ar ajuta și turismul să scoți traficul din zonele respective.

I-am rugat să ne predea zone de documentație unde se poate mai ușor și mai repede și unde este critic, spre exemplu varianta ocolitoare de la Comarnic, ca să o putem scoate la licitație înainte de restul proiectului.

N-o să dureze câteva luni. Termenul contractual – e o licitație scoasă înainte să înceapă mandatul meu, e de vreo doi ani și jumate pentru documentație”, a declarat Cătălin Drulă, la DigiFM.

Întrebat pe cine înjura pentru traficul de pe Valea Prahovei înainte să fie ministru, stând pe șosea bară la bară, ministrul a răspuns: “Pe politicieni și pe toți miniștri de până atunci. (Acum- n.red.) mă înjur singur”.

Citește și: Ce autostrăzi şi drumuri expres vor fi gata în 2021. Ministrul Transporturilor a anunţat ce se întâmplă cu Sibiu – Piteşti şi Autostrada Moldovei

Autostrada de pe Valea Prahovei, la stadiul de proiect tehnic

Ministrul Cătălin Drulă a anunțat că a fost semnat contractul pentru proiectul tehnic al autostrăzii care ar trebui să traverseze Valea Prahovei. Acesta spune însă că doar această etapă ar urma să dureze doi ani și jumătate.

„Am semnat contractul pentru proiectul tehnic Ploiești – Brașov. Sper să livreze un material de calitate. Este același care face A7 de la Ploiești la Bacău. Am discutat să se concentreze pe un traseu modern în zona critică cu un tunel de 4 km la Bușteni, cu tunel de 2 km la Sinaia. Cred că varianta cu tuneluri este cea care ar ajuta și turismul. I-am rugat să ne predea zone de documentație mai repede, de exemplu la Comarnic.

Nu o să dureze câteva luni. Termenul contractual pentru documentație este de 2 ani și jumatate. Sper ca pe anumite sectoare să fie gata mai repede. Sunt interesate firme mari din Europa pentru acest proiect. Stabilind exact traseul poți obține un preț mult mai bun.”, a declarat ministrul.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă