Cătălin Botezatu, dietă la medicul nutriționist al lui Sylvester Stallone. Ce are interzis să mănânce EXCLUSIV

1 lună in urmă 29

Designerul de top Cătălin Botezatu a decis să ducă un stil de viață sănătos, după problemele avute cu sănătatea. Cea care-l va învăța ce să pună în farfurie este nimeni alta decât Angie Kassabie, celebra nutriționistă a vedetelor de la Hollywood. Designerul a cunoscut-o pe superba femeie, frumoasă precum un fotomodel, la concursul ”Mister Bulgaria”, desfășurat recent la Varna, unde au fost colegi la masa juraților.

Cătălin Botezatu respectă o dietă de la medicul nutriționist al lui Sylvester Stallone

  • A jurizat alături de Angie Kassabie concursul ”Mister Bulgaria”

Cătălin Botezatu a decis să ducă un stil de viață sănătos și în privința alimentației, după problemele de sănătate suferite anii trecuți. Prin urmare, va avea propriul medic nutriționist, pe nimeni alta decât celebra Angie Kassabie, născută în Liban, care a colaborat și cu ”greii” de la Hollywood, Sylvester Stallone, Jean-Claude Van Damme, Robert De Niro și John Travolta.

Cătălin și Angie s-au cunoscut zilele trecute, la Varna, unde s-a desfășurat ediția din acest an a concursului ”Mister Bulgaria”, ambii fiind colegi la masa juraților. Angie este căsătorită cu ”Mister Liban”, cel care, de altfel, a prezentat recentul eveniment de la Varna:

”Cătălin a legat o prietenie atât cu Angie, alături de care a jurizat concursul de frumusețe, cât și cu soțul acesteia, amfitrionul evenimentului, care a prezentat show-ul într-o ținută elegantă, marca Bote”, ne-au mai declarat apropiații celebrului designer român, pentru playtech.ro

Cătălin va avea o dietă personalizată în funcție de problemele de sănătate

Designerul Cătălin Botezatu este pregătit să urmeze cu strictețe sfaturile prețioase ale celebrei nutriționiste. În primul rând, când se va așeza la masă, va trebui să se concentreze pe ce are în farfurie, căci doar așa va mânca mai puțin:

”Cătălin va avea o dietă personalizată, în funcție de problemele sale de sănătate, știut fiind faptul că a suferit o operație la inimă și o intervenție chirurgicală la colon. Pentru el va fi destul de greu să elimine din meniu mâncarea mai grasă, precum cârnăciorii și sărmăluțele, dar, dacă i se va cere, este dispus să facă și acest sacrificiu culinar”, ne-au mai declarat apropiații lui Cătălin Botezatu, pentru playtech.ro

Vedeta a suferit o operație la colon, în urmă cu doi ani

Cătălin Botezatu a suferit, în urmă cu doi ani, o operație delicată, în urma căreia medicii unei clinici din Istanbul i-au extirpat din zona colonului o tumoră foarte rară, care se putea transforma în cancer:

„Nu credeam că o să am niște dureri atât de mari. Nu știu cum sunt alte operații, dar n-am avut așa dureri. A fost și un mic incident, mi-am scos sonda puțin, aveam senzație de sufocare în tot corpul. Am trecut pe lângă moarte, am oprit cancerul. Accepți orice când îți bate moartea la ușă. Asta am simțit.

Am avut numai coșmaruri. M-am operat în România, apoi am plecat la Atlanta, la Vegas, apoi în niște infotripuri, pozele de pe Instagram reflectau altceva. Nimeni nu știa că sufeream foarte tare din punct de vedere fizic. Așa sunt eu. M-am speriat când am văzut cum arată operația.

Sunt două cusături, una cu niște capse de metal, pe interior. A fost o durere groaznică după ce s-a dus anestezia. Au fost mulți medici, multe asistente în salon. Eram conectat la nu știu câte aparate, la nu știu câte fire. Am zis: «Doamne, ce am pățit? Ce mi se întâmplă?”, povestea Cătălin Botezatu, atunci, de pe patul de spital.

The post Cătălin Botezatu, dietă la medicul nutriționist al lui Sylvester Stallone. Ce are interzis să mănânce EXCLUSIV appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă