Cătălin Anghel, semnal de alarmă la Viitorul, după plecarea lui Mircea Rednic: „Încercăm să facem asta cât mai repede”. Motive de îngrijorare pentru George Ganea, accidentat în meciul cu Gaz Metan

1 lună in urmă 21

Cătălin Anghel, antrenorul interimar de la FC Viitorul, a anunțat care va fi strategia echipei în play-out-ul Ligii 1.

FC Viitorul și Gaz Metan Mediaș s-au întâlnit în cadrul ultimei etape din sezonul regulat, la Ovidiu, iar oaspeții s-au impus cu scorul de 2-0 datorită golurilor marcate de către Ionuț Larie, în minutul 28, respectiv Ricardo Valente, în minutul 39.

În urma acestui rezultat, Gaz Metan Mediaș a urcat două poziții în clasament și a lăsat-o în urmă pe FC Viitorul, pe locul 13.

Cătălin Anghel, semnal de alarmă după Viitorul – Gaz Metan 0-2

„Avem mult de muncă pentru a reveni din toate punctele de vedere, acolo unde ne este locul din punctul meu de vedere. Trebuie să învăţăm din nou să atacăm în stilul nostru. Este foarte mult de muncă, ne asumăm această treabă. Împreună cu jucătorii şi staff-ul încercăm să facem treaba asta cât mai repede.

Sunt multe de pus la punct, dar suntem conştienţi de asta. Sper să punem toate aceste lucruri cât mai repede la punct, iar uşor, uşor să facem rezultate. 100% vom miza pe tineri! Eu personal nu vreau să comentez ce a fost înainte, mă gândesc doar la ceea ce o să fie, inclusiv meciul de astăzi ne demonstrează că avem mult de muncă”, a spus Cătălin Anghel, după meci, potrivit Telekom Sport.

„George Ganea are glezna umflată”

Cu două minute înainte de pauză, George Ganea a acuzat o accidentare și a fost înlocuit cu Jo Santos. Cătălin Anghel a oferit detalii despre starea de sănătate a atacantului.

De asemenea, antrenorul a asigurat că Gheorghe Hagi este în continuare alături de echipă.

„George Ganea are glezna umflată şi o cicatrice foarte mare. De mâine încolo vom vedea care este situaţia lui. Sunt foarte multe de spus după un meci ca ăsta, dar în acelaşi timp trebuie să fim foarte lucizi şi să vedem unde trebuie să punem punctul pe i.

Gică Hagi este lângă noi şi ne ajută tot timpul. El o să fie tot timpul lângă această echipă. Play-out-ul se anunţă unul de foc”, a mai spus Cătălin Anghel.

The post Cătălin Anghel, semnal de alarmă la Viitorul, după plecarea lui Mircea Rednic: „Încercăm să facem asta cât mai repede”. Motive de îngrijorare pentru George Ganea, accidentat în meciul cu Gaz Metan appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă