Castelul Riegersburg, atacat online de recenziile negative ale românilor după împușcarea ursului Arthur

1 lună in urmă 187


Zeci de comentarii și recenzii negative au fost postate de români pe pagina Castelului din Riegersburg, Austria, care aparține prințului Emanuel de Liechenstein.


Românii au criticat uciderea ursului Arthur, considerat cel mai mare urs din România și posibil chiar din Europa, de către prinț și au oferit recenzii de o stea care au scăzut ratingul castelului.


Pentru a face față valului de comentarii negative, aplicația de turism TripAdvisor a oprit fluxul de comentarii și recenzii.


„Din cauza unui eveniment recent care a atras atenția presei și a generat un flux ridicat de recenzii care nu au legătură cu vizitarea propriu-zisă, am suspendat temporar publicare de noi recenzii pentru acest obiectiv", a transmis TripAdvisor.


Sursa: captură TripAdvisor

Pe pagina de Google al castelului, ratingul a scăzut în dimineața zilei de joi, 6 mai, de la 4,6 (din 5) la 3,9, în doar câteva ore. Și continuă să scadă, deoarece comentariile nu s-au oprit.


Mai mult, și secțiunea de ”întrebări” despre castel este bombardată de mesaje de genul: ”Is the bear hunting included?” (Vânătoarea de urs este inclusă?), potrivit G4Media.


Castelul Riegersburg este un castel medieval situat pe un vulcan latent, la o înălțime de 450 de metri, deasupra orașului Riegersburg din regiunea austriacă Stiria. Castelul este deținut de familia domnească din Liechtenstein și conține un muzeu cu expoziții temporare.


Prințul Emanuel von und zu Liechtenstein, în vârstă de 43 de ani, a primit aprobare de la Ministerul Mediului să împuște o ursoaică ce făcea pagube în gospodăriile oamenilor din localitatea Ojdula, din Covasna, dar a împușcat ursul greșit, pe Arthur, cel mai mare urs brun din România, acuză organizația de mediu Agent Green. S-a întâmplat în luna martie, susține ONG-ul.


Poliția din Covasna a deschis un dosar penal în cazul uciderii ursului Arthur, au declarat surse judiciare pentru ziarul Libertatea. În acest caz se fac cercetări pentru infracțiunile de braconaj și uz de armă.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă