Casa Alba exclude impunerea unui pasaport de vaccinare pentru cetatenii americani VIDEO

1 lună in urmă 13

Casa Alba a declarat marti ca nu va impune un pasaport de sanatate americanilor care sa certifice ca au fost vaccinati impotriva COVID-19, subliniind in acelasi timp ca sectorul privat este liber sa avanseze in aceasta directie, transmite AFP.

"Guvernul nu sprijina si nu va sprijini un sistem care ar impune americanilor sa aiba un certificat", a declarat purtatoarea de cuvant al Casei Albe, Jen Psaki.

"Nu va exista o baza de date federala privind vaccinarile si nicio obligatie federala care sa impuna tuturor sa obtina un certificat de vaccinare", a adaugat Psaki la conferinta de presa zilnica.

Cel mai puternic interes pentru aceasta idee il au companiile private, dornice sa redeschida locuri unde se aduna "un numar mare de oameni", cum ar fi stadioanele sau teatrele, a continuat purtatoarea de cuvant.

Administratia Biden va publica "sfaturi" cu "raspunsuri importante la intrebarile pe care le au americanii, in special in ceea ce priveste datele personale, securitatea sau discriminarea".

"In ceea ce priveste guvernul federal, interesul nostru este simplu, si anume faptul ca datele personale si drepturile americanilor trebuie protejate si, prin urmare, aceste sisteme sa nu fie utilizate impotriva oamenilor in mod injust", a mai declarat Jen Psaki.

Mai multe tari au implementat sau intentioneaza sa introduca un pasaport de sanatate care sa certifice ca o persoana a fost vaccinata impotriva COVID-19 pentru a facilita reluarea evenimentelor cu public si a calatoriilor. Ideea a starnit insa critici si ingrijorari puternice cu privire la posibile discriminari si la protectia datelor private.

Un stat din SUA interzice pasaportul de vaccinare

Pasaportul de vaccinare, document ce atesta ca titularul sau a fost vaccinat impotriva COVID-19, a fost interzis in statul Florida in numele respectarii "libertatilor individuale", a anuntat vineri guvernatorul republican al acestui stat foarte turistic, transmite AFP.

Ordinul guvernatorului Ron DeSantis interzice serviciilor administrative din acest stat sa elibereze pasapoarte de vaccinare sau orice tip de document care sa ateste ca o persoana a fost vaccinata impotriva COVID-19.

Totodata, ordinul impiedica companiile din Florida sa solicite clientilor acest tip de pasaport de vaccinare sau dovada unei imunizari impotriva virusului.

In viziunea lui DeSantis, un apropiat al fostului presedinte Donald Trump, pasaportul de vaccinare limiteaza libertatile individuale si ameninta confidentialitatea medicala.

"Este total inacceptabil ca un guvern sau sectorul privat sa va solicite sa prezentati o dovada a vaccinarii doar pentru a participa la viata sociala", considera DeSantis.

OMS se declara impotriva pasapoartelor de vaccinare

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) recunoaste ca nu se stie cu siguranta daca vaccinarile previn sau nu transmiterea virusului si de aceea, nu sustine impunerea pasapoartelor de vaccinare pentru intrarea sau iesirea din diferite tari.

In plus, exista si temeri legate de inechitate, afirma purtatoarea de cuvant a organizatiei, Margaret Harris. OMS urmeaza sa evalueze pentru o posibila autorizare de urgenta vaccinurile chinezesti impotriva COVID-19 Sinopharm si Sinovac la sfarsitul lunii aprilie, cu aproximatie, intrucat are nevoie de informatii suplimentare, a adaugat purtatoarea de cuvant a OMS, a mai declarat sursa citata.

Comisia Europeana, apel la tarile UE sa creeze infrastructura necesara folosirii pasapoartelor

Ursula von der Leyen, presedinta Comisiei Europene, a solicitat Parlamentului European si Consiliului European sa adopte propunerea privind pasaportul sanitar, facand apel si catre statele membre UE pentru a creea, "fara intarziere", infrastructura necesara folosirii actului.

"Certificatele verzi digitale ne vor ajuta sa reluam calatoriile sigure in UE. Scopul nostru este sa le avem functionale pana in aceasta vara. Asadar, invit Parlamentul European si Consiliul sa adopte propunerea noastra, iar tarile UE sa creeze fara intarziere infrastructura necesara!", este mesajului presedintei CE, Ursula von der Leyen, pe contul sau de Twitter.

Parlamentul European a anuntat deja ca va accelera procedura de aprobare a noului certificat verde electronic, document care ar urma sa intre in vigoare pana la 1 iunie.

Pasaportul Covid va include informatii despre imunizarea cu ser anti-COVID-19, precum si date despre infectarile anterioare cu coronavirus. Va putea fi folosit atat in format fizic, cat si digital.

Sistemul de adeverinte electronice verzi reprezinta o masura temporar prin care calatoriile in vreme de pandemie sunt posibile. Masura var urma sa fie suspendata dupa ce Organizatia Mondiala a Sanatatii va decreta sfarsitul urgentei la nivel international in domeniul sanatatii cauzate de pandemia de COVID-19.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă