Care sunt noile și vechile reședințe ale Regelui Charles al III-a. Cea din Transilvania e de o frumusețe rară

1 săptămână in urmă 30

După decesul reginei Elisabeta a II-a, la 8 septembrie, fiul său cel mare trebuie să îşi însuşească reşedinţele, atât oficiale, cât şi private, ale fostului suveran şi să le lase pe cele care au fost ale sale moştenitorului său, William.

Palatul Buckingham

Clarence House este, din 2003, adresa lui Charles din capitala Marii Britanii, însă noul Rege va trebui să se mute la 400 de metri distanţă, la Palatul Buckingham, reşedinţa oficială a suveranului la Londra şi sediul administrativ al monarhiei, relatează agerpres.ro. El va prelua, de asemenea, frâiele Castelului Windsor, ale Palatului Holyroodhouse din Edinburgh, reşedinţa oficială a suveranului din Scoţia şi Castelul Hillsborough, echivalentul acestuia în Irlanda de Nord.

Care sunt noile și vechile reședințe ale Regelui Charles al III-a. Cea din Transilvania e de o frumusețe rară

Shutterstock

Charles moşteneşte şi alte proprietăţi, precum Balmoral, în mediul rural scoţian, unde familiei regale îi place să îşi petreacă verile (şi unde a murit regina, joi), dar şi Sandringham, în comitatul Norfolk, în estul Angliei, unde regina petrecea în mod obişnuit Crăciunul.

Întotdeauna a existat o reticenţă în ceea ce priveşte mutarea la Palatul Buckingham: suveranul trebuie să renunţe la viaţa sa anterioară, la domiciliul său adesea mai călduros. Charles s-a mutat la Clarence House în 2003, după moartea bunicii sale, "Regina mamă". Plecarea sa la Palatul Buckingham înseamnă, de asemenea, concedieri "inevitabile" ale personalului de la Clarence House, după cum a declarat conducerea miercuri.

Moştenitorul său, William, s-a mutat recent cu Kate pe o moşie din Windsor, dorind mai multă libertate pentru cei trei copii ai lor după ce au locuit în centrul Londrei, unde s-a aflat până acum reşedinţa sa oficială, la Palatul Kensington.

Highgrove, adevărată renunţare

Cea mai teribilă pierdere pentru regele Charles va fi, fără îndoială, Highgrove, domeniu pe care l-a achiziţionat în 1980. Reşedinţa, din sud-vestul Angliei, a întruchipat perfect angajamentul său faţă de mediul înconjurător. Însă, ea aparţine ducatului de Cornwall, care oferă o anuitate moştenitorului coroanei, acum William.

În timp ce căuta o casă privată, Charles, pe atunci prinţ de Wales, s-a stabilit în Gloucestershire, nu departe de Ţara Galilor. Construită în 1798, clădirea rectangulară georgiană neoclasică cu trei etaje, a fost în întregime remodelată pentru a se potrivi cu aplecarea lui Charles către ecologie.

Care sunt noile și vechile reședințe ale Regelui Charles al III-a. Cea din Transilvania e de o frumusețe rară

Profimedia

Peste 30.000 de persoane îi vizitează grădinile în fiecare an şi vin să se inspire din invenţiile biologice. Această grădină a fost refugiul lui, o operă în evoluţie perpetuă. Nu era neobişnuit ca Charles să fie văzut petrecând serile plivind, toaletând copaci sau tunzând gardul viu.

Canalizarea locuinţei este filtrată printr-un sistem realizat dintr-un pat de stuf.

"Aş fi teribil de trist" să abandonez Highgrove, a spus el pentru BBC în 2010. "Tot ce am făcut aici... este aproape copilul meu. Fiecare copac, tot ce e aici are un sens şi poartă însemnul locului", a spus el.

Case galeze şi scoţiene

Ducatul de Cornwall a achiziţionat, de asemenea, Llwynywermod din Ţara Galilor de Sud, în 2006, renovată după preferinţele ecologice ale lui Charles.

Care sunt noile și vechile reședințe ale Regelui Charles al III-a. Cea din Transilvania e de o frumusețe rară

Profimedia

Charles a moştenit de la bunica sa Birkhall, pe moşia Balmoral. El s-a izolat acolo, alături de soţia sa, Camilla, în timpul primului val al pandemiei de COVID-19.

Case pe meleagurile lui Dracula

Pentru că este un descendent îndepărtat al lui Vlad Ţepeş, care a inspirat personajul Dracula, Charles şi-a cumpărat singur în 2006 case din secolul al XVIII-lea în regiunea Transilvania, în România, şi le-a transformat în case de oaspeţi, compatibile cu dezvoltarea sustenabilă.

Care sunt noile și vechile reședințe ale Regelui Charles al III-a. Cea din Transilvania e de o frumusețe rară

Shutterstock

Regele şi-a asumat, de asemenea, un risc financiar semnificativ, conducând un consorţiu care a cumpărat Dumfries House din Scoţia în 2007, o proprietate somptuoasă ce datează din anii 1750. Ideea a fost să o transforme într-un muzeu, astfel încât locul să se poată susţine financiar şi pentru revigorarea economiei locale. Aici şi-a petrecut ultima noapte ca prinţ, înainte de a deveni rege. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Observator » Stiri externe » Care sunt noile și vechile reședințe ale Regelui Charles al III-a. Cea din Transilvania e de o frumusețe rară

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă