Care sunt cele mai vaccinate țări din UE (în cifre absolute) și cum stă România în clasamentul pe Uniunea Europeană

1 lună in urmă 1

​Pe fondul unor critici la nivel european că procesul de imunizare a populației împotriva COVID-19 nu a fost bine organizat, Germania, Italia, Spania și Polonia sunt țările din UE care au cele mai multe persoane vaccinate în acest moment. Pe de altă parte, Olanda nici măcar nu a început procesul, iar Belgia avea până pe 6 ianuarie doar 700 de persoane vaccinate. România este în partea superioară a clasamentului (în cifre absolute, nu raportat la populație).

Europenii au ales să includă în prima categorie de persoane vaccinate anti-COVID19 atât medicii și personalul medical, precum și oamenii vârstnici și cei cu risc ridicat. Au existat diferențe de abordare, motivate în principal de vulnerabilitățile cu care s-a confruntat fiecare stat în prima parte a pandemiei, dar dincolo de acest lucru procesul de imunizare este în mare parte criticat ca fiind unul prea lent comparativ cu țări din afara spațiului comunitar (Statele Unite sau Israel, de exemplu). Acest lucru pe fondul creșterii numărului de cazuri de îmbolnăviri și a prelungirii restricțiilor în majoritatea țărilor europene.

Problemele întâmpinate sunt diferite de la țară la țară: Italia, de exemplu, se confruntă cu o lipsă de seringi, Spania nu are suficiente asistente medicale, în Franța procesul birocratic complicat a făcut ca această țară să vaccineze până pe 6 ianuarie doar câteva mii de persoane, iar Polonia trece printr-un scandal provocat de vaccinarea preferențială a unor vedete, care nu erau incluse în prima categorie stabilită de autorități.

La o analiză a felului cum s-a descurcat fiecare stat în parte până acum, se poate remarca că există un grup restrâns de state unde, în ciuda criticilor presei și a unei părți din populație, lucrurile merg mult mai bine decât media europeană.

Analiza de mai jos se bazează pe informațiile valabile la data de 6 ianuarie (acolo unde am găsit date mai recente, acestea sunt prezentate între paranteze).

Țări fruntașe în UE la vaccinarea anti-COVID19

Germania- 367 mii de vaccinați

Până pe data de 6 ianuarie, în Germania fuseseră deja vaccinate peste 367 de mii de persoane, în condițiile în care această țară își procurase 1,3 milioane de doze de vaccin (Pfizer). 150 de mii de persoane imunizate proveneau dintre persoanele vârstnice din azile și centre de îngrijire.

Un sondaj din decembrie făcut de YouGov arată că două treimi dintre germani sunt dispuși să se vaccineze, ceea ce arată că procentul scepticilor este în scădere. În același timp, există o oarecare presiune în societate ca autoritățile germane să se ocupe direct de achiziția dozelor de vaccin, nu prin intermediul UE, cum se întâmplă în prezent.

Italia- peste 300 de mii de persoane

Până la data de referință 6 ianuarie, în Italia au fost vaccinate peste 300 de mii de persoane, mai puțin de jumătate din numărul dozelor disponibile la momentul respectiv fiind folosite. Fiind una dintre cele mai afectate țări europene de pandemie, Italia se confruntă cu o oarecare nervozitate în rândul opiniei publice referitoare la încetinirea procesului de vaccinare.

Alte critici s-au referit la lipsa seringilor, a personalului calificat, dezorganizarea procesului și pauza în procesul de vaccinare cauzată de zilele libere de sărbători.

Spania- aproape 140 de mii de persoane vaccinate

În Spania, vaccinarea se face pe regiuni, iar aici s-au putut remarca diferențele de viteză între autoritățile regionale. Unele regiuni au reușit să consume peste 30% din dozele distribuite, altele de abia au ajuns la 5-6%.

Polonia- peste 100 de mii de persoane vaccinate

În Polonia, autoritățile spun că au vaccinat deja peste 100 de mii de persoane, asta în condițiile în care această țară trece zilele acestea printr-un scandal referitor la imunizarea peste rând a unor vedete și politicieni.

Țări codașe la vaccinarea anti-COVID19

Olanda

Până pe 6 ianuarie, Olanda nu începuse încă procesul de vaccinare cu dozele Pfizer, iar autoritățile spun că se vor concentra pe imunizarea populației cu AstraZeneca.

Belgia

În Belgia, campania a început pe 5 ianuarie, iar până pe 6 ianuarie doar 700 de belgieni fuseseră imunizați cu Pfizer, în condițiile în care acest vaccin este produs chiar pe teritoriul acestei țări. Presa locală e plină de acuzații la adresa autorităților care se mișcă extrem de lent și haotic. De exemplu, 10 mii de doze Pfizer, livrate în prima zi a anului 2021, zăceau încă în camerele frigorifice.

Franța

Cu 7 mii de persoane vaccinate până pe data de 6 ianuarie, Franța este unul dintre exemplele proaste de organizare în acest debut al campaniei de vaccinare. Presa locală acuză procesul birocratic complicat și greu de înțeles (de exemplu, ghidul de vaccinare în casele de bătrâni are 45 de pagini), alții dau ca exemplu de organizare Germania unde s-au amenajat spații mari de vaccinare („vaccinodroame”).

Alte critici se referă la numărul insuficient de doze procurate de autorități care au promis că până la sfârșitul lunii ianuarie vor să imunizeze 3,5 milioane de oameni, dar au numai 2 milioane de doze procurate până acum.

Cum este situația în celelalte state din UE

Austria- 6 mii de persoane vaccinate

Autoritățile au promis că până pe 12 ianuarie vor ajunge la 71 de mii de persoane imunizate.

Bulgaria - 5548 persoane vaccinate

Campania de vaccinare din Bulgaria a început cu un mic scandal: o parte din vaccinuri a ajuns în țară într-un camion al unei firme care produce hot dogs. Evident că imaginile au fost folosite de sceptici pentru a ridiculiza campania de vaccinare.

Croația-14 mii de persoane vaccinate

Croația s-a confruntat recent cu un cutremur devastator, astfel încât campania de vaccinare a trecut pe locul al doilea.

Cipru- 3900 de persoane vaccinate

Cehia- 15 mii de persoane vaccinate

Danemarca- peste 63 de mii de persoane

În Danemarca, ritmul de imunizare este foarte mare, în contextul în care numărul de cazuri a crescut alarmant. Vestea bună este că în această țară, încrederea populației în vaccin este ridicată.

Estonia- aproximativ 5 mii de persoane vaccinate

Finlanda- 7 mii de persoane vaccinate

Grecia- 16 200 de persoane deja vaccinate

Autoritățile au promis că vor ajunge la 220 de mii de persoane până la sfârșitul lunii.

Ungaria-21 de mii de persoane au fost deja vaccinate

Irlanda- 1800 de persoane vaccinate (date valabile până la 31 decembrie)

Letonia- 3800 de persoane vaccinate

Luxemburg- 1200 de persoane vaccinate

Malta- 1400 persoane (date valabile până pe 3 ianuarie)

Portugalia- 32 de mii de persoane vaccinate

În Portugalia, procentul cel care vor să se vaccineze a crescut spectaculos în decembrie până la 62% din populația țării.

Slovacia-7200 de persoane vaccinate

Slovenia- 9170 persoane vaccinate

Suedia - 40 de mii de persoane vaccinate

România- 41609 persoane vaccinate până pe 5 ianuarie (76400, date valabile pe 7 ianuarie).

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă