Care este numele celor 6 sportivi români care vor reprezenta tricolorul la Campionatele Europene de la Basel 2021

4 săptămâni in urmă 59

Comitetul Executiv al FR de Gimnastică a stabilit ca, la primul concurs internațional din 2021, România să fie reprezentată în competiția feminină de Larisa Iordache, Antonia Duță și Maria Ceplinschi, iar în întrecerea masculină de Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și Emilian Neagu.

Campionatele Europene de la Basel (21-25 aprilie 2021) au pentru gimnaștii români o miză dublă: calificarea la Jocurile Olimpice și medalii în competiția individuală și în finalele pe aparate.

România are calificaţi până acum doar doi gimnaşti la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Marian Drăgulescu (sărituri) şi Maria Holbură (individual compus).

Care este numele celor 6 sportivi români care vor reprezenta tricolorul la Campionatele Europene de la Basel 2021

Deși au fost înscriși printre participanții la Campionatele Europene, nu vor mai face deplasarea Ioana Stănciulescu, Silviana Sfiringu, Răzvan Marc (din cauza unor probleme medicale), Maria Holbură și Eduard Gavrilă (insuficient pregătiți pentru nivelul concursului).

Sportivii vor fi însoțiți de antrenorii Lăcrămioara și Cristian Moldovan, Nicolae Forminte, Lucian Sandu, Ștefan Gal și Marius Urzică.

One month till the Artistic Gymnastics Europeans in Basel 🇨🇭!#countdown@swissgymnastics pic.twitter.com/6kof6jiG9t

— European Gymnastics (@UEGymnastics) March 21, 2021

Arbitri au fost desemnați Angela Cacoveanu, Adela Popa, Eugen Cățean și Nicușor Pascu, team leader – Gheorghe Predescu, iar conducătorul delegației – Maria Fumea. Plecarea spre Basel va fi pe 17 și pe 18 aprilie 2021.

Campionatele Europene de la Basel 2021, acum cu toate națiunile

Larisa Iordache, Antonia Duță și Maria Ceplinschi vor concura în calificări pe 21 aprilie (în prima și în ultima subdiviziune), iar Marian Drăgulescu, Andrei Muntean și Emilian Neagu pe 22 aprilie (în prima și a doua subdiviziune).

Campionatele Europene de Gimnastică Artistică de la Basel (Elveția) vor avea loc în perioada 21 – 25 aprilie. Dacă la Europenele din decembrie de la Mersin, unde România s-a clasat pe locul doi, au lipsit echipe puternice din Europa, la Basel vor concura și gimnaste din Rusia, Franța, Marea Britanie, Germania sau Olanda.

The post Care este numele celor 6 sportivi români care vor reprezenta tricolorul la Campionatele Europene de la Basel 2021 appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă