Care era numele real al lui Nelu Ploieșteanu. "Fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru"

2 săptămâni in urmă 6

Puțini știu că Nelu Ploieșteanu nu era numele real al cântărețului de muzică lăutărască. În buletin, Ploieșteanu este de fapt Ion Dumitrache, născut în decembrie 1950, în Ciorani, Prahova, într-o familie de lăutari.

„M-am născut într-o familie nevoiașă. Părinții mei erau tot muzicieni și am moștenit această pasiune de la ei. Am învățat să cânt la acordeon pe prispă. Eram patru copii, tatăl meu câștiga cam 500, 600 de lei la o nuntă și din ăia trăiam. Eram săraci, dar fericiți, împărțeam totul”, spunea Ploieșteanu, pentru Gândul.

În București a venit pentru prima oară la 17 ani, dar la muncă abia după armată. „Primul local din Bucureşti în care am cântat a fost „Rapsodia", în Centrul Vechi. Pe urmă, la „Caru' cu bere", pe urmă la „Caraiman", unde cânta şi Dan Spătaru”, declara Nelu Ploieșteanu într-un interviu pentru Adevărul.

Colaborarea cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache este un moment care i-a marcat cariera lui Nelu Ploieșteanu. I-a cunoscut la celebrul local „Șarpele roșu”.

„Când am intrat prima dată la „Şarpele Roşu", nu eram cunoscut. Mi-a zis cineva „Băi, ia adu-mi şi mie o bere!". Pe urmă au venit Ştefan Bănică ăl bătrân, cu Stelian Nistor, Ştefan Iordache, cu Dinică, mai venea şi Titi Rucăreanu şi locul a prins viaţă”, își amintea Nelu Ploișteanu.

„Fără ei, mai ales fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru", declara el într-un interviu pentru Evenimentul zilei. Cu ei a făcut trei albume: "Le mulţumesc şi mă rog să-i poarte Dumnezeu în lumină! Îi ascultam în fiecare seară. Dinică cânta «laiv». Şi Iordache, da’ mai greu. El a zis: «Gigi, hai să-l ajutăm pe Nelu!". Cade iar în butoiul cu melancolie: "Când avenit prima oară Dinică, am vrut să-i cânt o romanţa. Mi-a zis: «Bă, io-s născut în Giuleşti. Zi-o p-aia cu: "Dau cu zaru una-una, parcă le aşez cu mâna!" şi "Pentru cine am muncit"». Lu’ Ştefan îi plăcea «La Chilia’n port». «Sunt vagabondu’ vieţii mele» era pentru Rucăreanu, da’ a făcut furori cu Dinică!", mai spunea el.

Nelu Ploieșteanu a murit vineri, el fiind internat în stare gravă, cu COVID, la Spitalul Floreasca.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă