Cardi B, mamă pentru a doua oară. Cântăreaţa a anunţat evenimentul prin postarea unei imagini emoţionante pe reţelele de socializare

1 lună in urmă 28

Cardi B a adus pe lume al doilea copil. Cântăreaţa a anunţat evenimentul prin postarea unei imagini emoţionante în care ţine în braţe nou-născutul, alături de soţul ei, Offset.

Cardi B, mamă pentru a doua oară. Cântăreaţa a anunţat evenimentul prin postarea unei imagini emoţionante pe reţelele de socializare

Ei mai au o fiică de trei ani, pe nume Kulture, iar Offset are încă trei copii din relaţii anterioare. În luna iunie, Cardi B a confirmat, spectaculos, că urma să devină din nou mamă: a urcat pe scenă alături de Offset, într-un costum care îi dezvăluia sarcina. Iar apoi a postat alte imagini elocvente pe reţelele sociale.

Cei doi rapperi, căsătoriţi din 2017, şi-au anunţat de două ori despărţirea iar anul trecut Cardi B a depus chiar cererea de divorţ. De fiecare dată, însă, ei s-au împăcat după numai câteva luni.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Top știri

„Am încercat să îl opresc, dar nu am putut”. Adolescentă lipsită de putere, violată în largul mării, la doi paşi de plaja plină de turişti, în Marea Britanie

1

Adolescentă de 15 ani a fost violată în faţa a mii de oameni, fără ca nimeni să îşi dea seama de acest incident. Agresorul a abuzat sexual tânăra, în largul mării, în apropierea unei plaje pline ochi din Bournemouth, Marea Britanie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă