Caravana de Crăciun. Voluntarii au adus zâmbete pe fețele copiilor și speranță în sufletele părinților

2 luni in urmă 38

Cadouri pentru copii

EMBED VIDEO LINK CU VIDEO

Embed:

Link:

Spiridușii lui Moș Crăciun au ajuns la acești micuți și le-au arătat că, cineva se gândește la ei și merită să fie fericiți, măcar pentru câteva clipe. Pentru al șaselea an la rând, voluntarii Asociației Lions Bastion din Timișoara, au reușit să aducă zâmbete pe fețele triste ale copiilor și speranță în sufletele părinților.

Ionuț are șase ani și este în clasa pregătitoare. Locuiește în Liebling, județul Timiș, împreună cu părinții și cei trei frați ai săi. Veniturile familiei sunt reduse așa că despre cadouri de Crăciun nici nu se punea problema. Moș Crăciun a aflat însă despre povestea acestei familii și i-a trimis pe voluntarii de la Asociația Lions Bastion să aducă spiritul sărbătorii și în inimile acestor copiii cu care viață nu a fost prea darnică.

Caravana de Crăciun a voluntarilor de la Asociația Lions Bastion a ajuns anul acesta la cea de-a șasea ediție. În ciuda condițiilor de pandemie, spiridușii Moșului nu au vrut să renunțe- au purtat masca, au păstrat distanta și nu s-a mai intrat în case, însă cadourile tot au ajuns la cei aflați în nevoie.

Spiridușii Moșului au lăsat la familiile vizitate dulciuri, jucării, haine, alimente dar și produse de igienă. La cadouri au contribuit zeci de oameni cu suflet mare dar și diferite firme din Timișoara.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă