Carantina nationala in Italia in weekendul Pastelui. Restrictiile in unele regiuni intra in vigoare incepand de luni

1 lună in urmă 5

Italia urmeaza sa fie plasata in carantina in weekendul Pastelui, al doilea an la rand, intr-un efort de a opri o intensificare recenta a contaminarilor cu noul coronavirus, potrivit unui proiect al unui decret citat de Reuters.

Potrivit Reuters, magazinele considerate neesentiale urmeaza sa fie inchise in perioada 3-5 aprilie, in care italienii vor avea voie sa iasa din casa doar pentru a se duce la serviciu, la ingrijiri medicale sau in caz de urgente.

Insa unele regiuni, inclusiv Lombardia, in care se afla "capitala" financiara italiana Milano, ar urma sa fie plasate in carantina incepand de luni, in urma unei cresteri a infectarilor si spitalizarilor din cauza covid-19.

"Sper ca acesta va fi ultimul sacrificiu pe care-l voi cere cetatenilor", declara presedintele Lombardiei Attilio Fontana.

Magazinele neesentiale se inchid

Italia, prima tara occidentala afectata grav de pandemia covid-19, a inregistrat in aceasta saptamana cu 10% mai multe infectarii cu noul coronavirus decat saptamana anterioara, iar oficiali au avertizat ca situatia se deterioreaza din cauza unor noi variante ale noului coronavirus, care castiga teren.

Ea a fost plasata pentru prima oara in carantina - pe o perioada de zece saptamani - in urma cu un an. O a doua carantina a fost iimpusa de Craciun. In ultima perioada, Guvernul a impus restrictii la nivel regional, in functie de numarul de cazuri.

Era neclar imediat cum urmeaza sa ii afecteze decretul pe italienii care se duc la biserica, in aceasta tara catolica. Ar urma sa fie impuse masuri ca la Craciun, cand italienii s-au putut duce la biserica in cartierul in care locuiesc.

Slujba de Paste va avea loc mai devreme

O sursa de la Vatican declara ca slujba de Paste a Papei Francisc urmeaza sa aiba loc cu cateva ore mai devreme decat de obicei, pentru ca credinciosii sa poata ajunge acasa pana la ora 22.00 (23.00, ora Romaniei), cand intra in vigoare o interdictie de circulatie pe timpul nopti.

Ceremoniile din saptamana Pastelui ale Suveranuui Pontif urmeaza sa aiba loc la Vatican, iar la ele urmeaza sa participe un numar limitat persoane.

Spre deosebire de situatia de anul trecut, noul decret, care urmeaza sa fie aprobat de Guvernul lui Mario Draghi vineri seara, permite o vizitare limitata a prietenilor si rudelor de Paste, de exemplu vizite la parinti.

Restrictii dure in pandemie

Insa decretul prevede totodata restrictii dure in regiunile "galbene" cu risc scazut - incepand de luni -, printr-o limitare dura a deplasarii intre localitati si o inchidere a restaurantelor si barurilor.

"Raspandirea noului coronavirus accelereaza din cauza variantelor. Suntem de acord cu alegerea Guvernului", declara presedintele Conferintei regiunilor italiene, Stefano Bonaccini, in urma unei intalniri cu ministri.

In afara de masuri la nivel national, Italia isi calibreaza restrictiile in cele 20 de regiuni prin intermediul unui sistem cu patru niveluri si coduri de culoare (alb, galben, portocaliu si rosu), in functie de nivelul imbolnavirilor, revizuit saptamanal.

Italia a inregistrat oficial peste 100.000 de morti din cauza covid-19 de la inceputul epidemiei, in urma cu 13 luni, al saptelea cel mai sangeros bilant in lume.

Citeste si:

A murit scriitorul Nicolae Dabija. Era infectat cu coronavirusDeclaratia unica in 2021. Plafonul minim pentru incadrarea ca platitor de contributii sociale la FiscSharon Stone si-a surprins fanii cu ultima dezvaluire. Vestea anuntata de celebra actrita chiar de ziua eiDe ce sa tii cont cand retragi sume mari din cont sau depozitSefa Autoritatii Nationale pentru Cetatenie castiga lunar, la 53 de ani, o pensie de 20.000 de lei. Venitul ei total se ridica la 30.000 de lei
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă