Căpitanul naţionalei de rugby îi cere ministrului Tineretului şi Sportului să redea federaţiei Stadionul Arcul de Triumf

1 lună in urmă 13

Căpitanul echipei naţionale de rugby a României, Andrei Gorcioaia, i-a cerut, marţi, prin intermediul unei scrisori deschise, publicată pe site-ul FRR, să redea federaţiei de profil Stadionul Arcul de Triumf cu titlu de folosinţă gratuită. ''Domnule Ministru Eduard Novak, am ales ziua de astăzi pentru a vă transmite rugămintea de a reanaliza decizia dumneavoastră legată de viitorul Stadionului Naţional de rugby Arcul de Triumf, cu rugămintea de a-l reda Federaţiei Române de Rugby cu titlu de folosinţă gratuită'', afirmă Gorcioaia în document. ''Astăzi, la nivel internaţional se sărbătoreşte Ziua Sportului pentru Dezvoltare şi Pace. În urmă cu puţin timp am încheiat primele noastre meciuri pentru calificarea la Cupa Mondială din Franţa din 2023. Suntem pe locul 2, ceea ce înseamnă calificare directă. Nu suntem una dintre echipele naţionale extrem de mediatizate la nivelul României şi am observat cu amărăciune că acest lucru se reflectă şi în lipsa promovării pe canalele de social-media ale instituţiei pe care o conduceţi, însă suntem siguri că sunteţi la curent cu activitatea noastră'', mai spune linia a treia a echipei franceze Bayonne. Gorcioaia subliniază că pentru naţionala României s-au încheiat şase săptămâni dificile, în care s-a pregătit pe unde a putut, în condiţii improprii şi îl întreabă pe ministru dacă are cunoştinţă de acest lucru: ''Pentru noi, pentru 'Stejari', au fost şase săptămâni grele, cu pregătire făcută pe unde am putut. De aceea, vă rog să-mi permiteţi, să vă adresez trei întrebări în numele colegilor mei: Aţi văzut sau aţi fost informat de condiţiile în care ne-am antrenat? Aţi văzut condiţiile de pregătire de care dispun cei cu care ne batem pentru calificare? Consideraţi că am reprezentat România aşa cum se cuvine?'' Andre Gorin, cum este cunoscut în Hexagon căpitanul naţionalei României, a făcut un apel la ministru, la primul campion paralimpic al României, să redea stadionul Arcul de Triumf rugby-ului. ''Fac apel la dumneavoastră ca om de sport şi ca reprezentant al unei discipline sportive, care, la fel ca rugby-ul, se confruntă cu mari probleme de infrastructură. Avem speranţa că tocmai aceste lucruri vă vor ajuta să aveţi o apreciere obiectivă asupra situaţiei de faţă. Vă rugăm redaţi-ne stadionul nostru istoric. Rugby-ul are nevoie de casa lui! Nimeni nu-şi doreşte să rămână în istoria sportului românesc drept cineva care a dezrădăcinat un sport şi l-a condamnat la anonimat. Cu atât mai mult un om care a scris istorie pentru România prin câştigarea primului titlu paralimpic'', a scris Gorcioaia în document. ''Noi nu cerem nimic în plus. Vă rugăm doar să ne daţi înapoi ce am avut şi înainte. Naţionala noastră de rugby merită să aibă măcar un teren de antrenament la standarde internaţionale. Vă rugăm faceţi cumva şi daţi-ne înapoi stadionul, vestiarele, sala de forţă, terenurile de antrenament. Avem nevoie de locul nostru, de casa unde să ne pregătim pentru următoarele meciuri pe care le vom avea. Vă rog ca în această zi specială să vă gândiţi măcar un minut la noi şi la situaţia rugbyului românesc. Este, poate, cel mai frumos mod în care se poate sărbători Ziua Internaţională a Sportului. Pentru Dezvoltare şi pentru Pace'', a concluzionat căpitanul echipei naţionale de rugby a României. În data de 9 februarie 2021, Ministerul Tineretului şi Sportului a preluat oficial Stadionul Arcul de Triumf de la Compania Naţională de Investiţii, care a realizat lucrările de construcţie şi amenajare a obiectivului în vederea găzduirii la Bucureşti a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal. Evenimentul de preluare s-a desfăşurat într-o conferinţă de presă la sediul MTS, deşi iniţial fusese programat la 28 ianuarie la Stadionul Arcul de Triumf. Amânarea şi mutarea evenimentului au venit pe fondul acuzelor lansate de Federaţia Română de Rugby, care solicită MTS cedarea Stadionului Arcul de Triumf în folosinţă gratuită pentru 49 de ani, aşa cum prevăd documentele semnate înainte de predarea fostului stadion pentru modernizare. La 28 ianuarie, Federaţia Română de Rugby a acuzat Ministerul Tineretului şi Sportului, într-un comunicat de presă, că încearcă să "naţionalizeze" Stadionul Arcul de Triumf, după ce acesta a fost construit de Compania Naţională de Investiţii. "Federaţia Română de Rugby a luat act de propunerea Ministerului Tineretului şi Sportului de a lansa în dezbatere publică proiectul de hotărâre de guvern privind trecerea Stadionului Naţional de Rugby Arcul de Triumf în folosinţă exclusivă a Ministerului Tineretului şi Sportului. Suntem de-a dreptul consternaţi de această poziţionare şi vom lua toate măsurile legale şi umane pentru a evita această noua naţionalizare pusă la cale de MTS. Îi asigurăm pe toţi cei care nu vor să ţină cont de documente şi de istoria de peste 108 ani, că nu vom capitula şi vom lupta pentru stadionul nostru. Sperăm că domnul ministru Novak va respecta documentele, tradiţia şi istoria sportului nostru şi va reda dreptul de folosinţă gratuită pe 49 de ani Federaţiei Române de Rugby. Nu credem ca domnul Novak va încerca să se situeze deasupra deciziei Regelui Carol şi primarului Grigore Gheorghe Cantacuzino care au dat acest teren pentru rugby. Speram să nu fie părtaş la o asemenea pagina de ruşine a sportului românesc", mai menţionează FRR, care a precizat că va "lupta" inclusiv în instanţă pentru stadionul său, se arăta în comunicatul FRR de la acea dată. De cealaltă parte, MTS a precizat că de investiţia făcută de statul român în această arenă trebuie să poată beneficia şi alte sporturi. MTS susţine că este "administrator de drept al acestui obiectiv de interes naţional" şi că pe noua arenă vor avea loc în continuare meciuri ale echipelor naţionale de rugby, dar şi alte competiţii sportive în baza unui calendar gestionat de minister. În opinia conducerii MTS, nu există prevederi legale pentru revenirea în folosinţă gratuită către Federaţia Română de Rugby. De altfel, ministerul a acuzat FRR că vrea să obţină venituri de pe urma noului stadion, deşi acesta a fost construit din bani publici. "Nu poate fi acceptată ipoteza ca o persoană juridică de drept privat, respectiv o singură federaţie sportivă să încerce să forţeze primirea dreptului unic de folosinţă gratuită asupra acestui centru sportiv şi să obţină venituri de pe urma sa. Ministerul Tineretului şi Sportului sprijină sportul şi sportivii români şi nu poate accepta situaţia ca anumite persoane sau grupuri de interese să realizeze profit de pe urma unei investiţii a statului", a notat MTS într-un comunicat de presă. De asemenea, cinci foşti şi actuali internaţionali români de rugby, Stelian Burcea, Valentin Calafeteanu, Florin Vlaicu, Samuel Mariş şi Valentin Popârlan, au făcut un apel către ministrul Eduard Novak, ei afirmând într-o scrisoare deschisă că sunt îngrijoraţi de planurile Ministerului Tineretului şi Sportului de a prelua noul Stadion Arcul de Triumf.   La 4 decembrie 2020 a avut loc recepţia proiectului de investiţii Stadionul Arcul de Triumf, realizat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii. Stadionul Arcul de Triumf, care a costat 37 de milioane de euro, este al doua arenă finalizată dintre cele patru pe care România s-a angajat că le va moderniza pentru organizarea EURO 2020 la Bucureşti. Primul a fost Stadionul Steaua, a cărui recepţie a avut loc la 27 noiembrie 2020. Celelalte două arene pe care România le-a ales pentru a le moderniza sunt Rapid, care este aproape de finalizare, şi Dinamo, la care lucrările încă nu au început. Din cauza unor probleme juridice, reconstrucţia stadionului Dinamo a fost amânată şi s-a luat decizia ridicării unei noi arene în interiorul parcului sportiv. AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Preda)   Sursa foto: Rugby Romania /Facebook
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă