Căpitanul lui Juventus nu-și explică eșecul cu Benfica: "Nu înțeleg! E corect ca suporterii să ne huiduie"

1 săptămână in urmă 23

  • Tenis: Emma Răducanu - Anna-Lena Friedsam, joi, 16:00, Digi Sport 4

  • Tenis: Irina Begu - Irina Bara, joi, 16:30, Digi Sport 2

Eșecul contra portughezilor vine după cel de săptămâna trecută, când PSG s-a impus cu 2-1 pe Parc de Princes în fața "Bătrânei Doamne".

Leonardo Bonucci, îngrijorat de forma slabă a echipei

Căpitanul formației din Torino, Leonardo Bonucci, s-a declarat îngrijorat de forma slabă pe care formația sa a aratat-o în acest start de sezon.

Acesta a tras și un semnal de alarmă, în mod public, prin care încearcă să-și motiveze colegii.

"E normal ca fanii să ne huiduie, nu avem ce să zicem. Am pierdut un meci pe care nu trebuie sub nicio formă să-l pierdem. E corect să ne huiduie suporterii. Eu sunt căpitanul, așa că trebuie să-mi asum responsabilitatea. Trecem printr-o perioadă în care ne chinuim ca lucrurile să ne iasă bine.

Sunt îngrijorat, nu trebuie să mă feresc de asta. Din păcate, avem această tendință de a ne pierde busola în timpul partidelor. Nu știu ce se întâmplă exact și asta mă îngrijorează cel mai rău. Nu putem să fim consistenți pe durata unui meci întreg. Trebuie să ținem gura închisă și să muncim.

E o situație care trebuie să se schimbe, avem mulți jucători accidentați acum, iar aceeași fotbaliști evoluează meci de meci și se vede asta, se acumulează oboseală", a spus Leonardo Bonucci pentru presa din Italia.

Pentru Juventus urmează meciul de duminică din campionat, contra celor de la Monza, din deplasare. Partida se va juca de la ora 16:00 și va fi în direct pe Digi Sport 2.

După 6 runde în Serie A, Juventus are 10 puncte, cu patru mai puține față de liderul Napoli.

VIDEO REZUMAT Juventus - Benfica 1-2

Etichete: juventus , benfica , leonardo bonucci , grupe ucl


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă