Capitala intră în scenariul roșu. Incidența COVID a depășit pragul de 3 la mie / Începând de luni, școlile cu rata de vaccinare a personalului sub 60% urmează să treacă în online / Restricții pentru restaurante, cinematografe, săli de fitness

1 săptămână in urmă 10

Rata de incidență COVID în București a depășit pragul de 3 la mie, astfel că, începând de luni, școlile cu rata de vaccinare a personalului sub 60% urmează să treacă în online.

Rata de infectare calculată miercuri este de 3,32 cazuri la mia de locuitori în 14 zile în București.

Prefectura Capitalei a anunțat deja că la ora 15.00 este convocată ședința Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență (CMBSU). De la pragul de 3 la mie al ratei de incidență, restaurantele, cinematografele, sălile de fitness și alte activități mai pot funcționa până la maximum 30% din capacitate, iar comitetul pentru situații de urgență trebuie să adopte o hotărâre în acest sens.

De la pragul de 3 la mie intră în vigoare criteriul ratei de vaccinare în rândul profesorilor și angajaților școlii pentru funcționarea cu prezență fizică. Dacă acest prag este sub 60%, elevii fac cursuri online, iar copiii de grădiniță stau acasă. Potrivit ministrului Educației, în București, din cele 655 de unități de învățământ, la ultima raportare 57 aveau rata de vaccinare a personalului sub 60%.

Cea mai mare rată de infectare cu SARS-CoV-2 în Capitală a fost atinsă pe 22 octombrie 2021 – 16,54 cazuri la mia de locuitori, apoi a scăzut până la 0,61, iar de la Crăciun a reînceput creșterea.

Citește și

Ministrul Educației: “Începând de lunea viitoare” intră în online școlile și grădinițele cu sub 60% dintre angajați vaccinați, din localitățile cu incidență de peste 3 la mie

Sursa foto: Pixabay

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă