Cântăreaţa Sarah Harding a murit la 39 de ani după o lungă bătălie cu cancerul: "A luptat cu putere până în ultima zi"

1 lună in urmă 52

Cântăreaţa Sarah Harding, fostă membră a trupei „Girls Aloud”, a murit la vârsta de 39 de ani, în urma unei cumplite boli. În urmă cu un an, vedeta fusese diagnosticată cu cancer la sân.

Sarah Harding

Galerie (4)

Sarah Harding a fost diagnosticată în urmă cu un an cu cancer la sân

Instagram / Sarah Harding

În luna martie a acestui an Sarah Harding și-a lansat biografia, „Hear me out”, și a vorbit despre problemele grave de sănătate cu care se confruntă. Atunci s-a aflat că boala i s-a extins și la coloană. În urmă cu doar câteva săptămâni şi-a anunţat fanii că se află în stadiu terminal şi că cel mai probabil nu va mai apuca sărbătorile de iarnă.

Mama ei a fost cea care a dat vestea tragică printr-o postare pe contul oficial de Instagram al artistei:

„Cu inima frântă astăzi împărtășesc vestea că frumoasa mea fiică Sarah din păcate a murit. Mulți dintre voi știu despre lupta lui Sarah cu cancerul și că a luptat atât de puternic de la aflarea diagnosticul ei până în ultima zi. A închis definitiv ochii în linişte, în această dimineață. Aș dori să le mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat în ultimul an. Acest lucru a însemnat totul pentru Sarah și i-a dat o mare putere și confort să știe că a fost iubită. Știu că nu şi-ar dori să fie amintită pentru lupta ei împotriva acestei boli teribile. A fost o stea care strălucea cu putere şi sper că aşa va fi amintită"

Sarah Harding se temea de spital şi îi era frică să adoarmă, de teama că nu se va mai trezi

De-a lungul ultimelor, cântăreaţa urmase diferite tratamente, însă în ciuda medicamentelor puternice, nimic nu a dat roade: "Urmez în prezent ședințe săptămânale de chimioterapie și mă lupt cât pot de tare. Am înțeles că ar putea fi șocant să citești așa ceva pe social media și nu asta este intenția mea”

A fost pusă în comă indusă timp de două săptămâni, dar nu a reușit să se trezească, motiv pentru care medicii au luat decizia să fie ţinută alte două săptămâni la Terapie Intensivă. Fiind ţinută la ventilatorul mecanic, vorbirea i-a fost afectată, putând scoate doar zgomote. S-a comparat atunci cu un „cimpanzeu care încearcă să comunice”. De asemenea, în cartea publicată a vorbit despre teama ei intensă de spital, fără familie sau prieteni care să o viziteze din cauza restricțiilor coronavirusului. În schimb, a spus că asisenţii medicali au umplut golul apropiaţilor, iar unul dintre ei chiar a dormit lângă ea după ce a ieşit din comă pentru a o ajuta să-şi depăşească frica de a dormi, potrivit Mirror.

În cele din urmă s-a mutat înapoi cu mama ei şi au petrecut timpul împreună până la final, bucurându-se de episoadele vechi din Family Guy sau gătind împreună pui fript, aşa cum îi plăcea în copilărie. A vorbit despre bucuria de a găsi plăcere în lucrurile mărunte, dar a recunoscut că şi-ar dori să participe la încă o petrecere explozivă, ca în perioada de faimă alături de Girls Aloud.

„Cred că ceea ce mi-aș dori cu adevărat să fac este să văd pe toți - toți prietenii mei, toți împreună. O ultima dată ... o modalitate de a le mulțumi și de a-mi lua la revedere. Urmez în prezent ședințe săptămânale de chimioterapie și mă lupt cât pot de tare. Am înțeles că ar putea fi șocant să citești așa ceva pe social media și nu asta este intenția mea”, scrisese pe pagina ei de Instagram.

Şi a luptat, însă cancerul a avut armele mai puternice, iar Sarah a pierdut bătălia.

Cântăreaţa a devenit cunoscută pentru prima dată în 2002, când a apărut în emisiunea TV Popstar, făcând parte din grupul Girls Aloud. Trupa era formată din interpretele Cheryl Cole, Nadine Coyle, Sarah Harding, Kimberley Walsh şi Nicola Roberts. Au avut parte de un succes enorm cu 10 single-uri în top 20 şi obţinând o avere de 30 de milioane de lire sterline prin vânzările de discuri și din turnee.

Sarah Harding alături de colegele din trupa Girls Aloud

Profimedia

Legătura lor s-a rupt în cele din urmă după ani de certuri, în 2009 ajungând la concluzia că fiecare trebuie să urmeze o carieră solo. După trei ani s-au reunit însă pentru a sărbători aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea trupei. După ce single-ul lor Beautiful 'Cause You Love Me nu a reușit să se claseze, au anunțat îm 2013 că grupul se separă permanent.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Top știri

 „Ăsta e al ei că e mai mic, ăla mai mare e al maimuţoiului. Le arăt eu bătaie de joc”

1

Un bărbat din Cluj s-a filmat într-un live pe Facebook, în timp ce oferea 10.000 de lei, pentru a fi dus în Germania să-şi omoare fosta iubită, dar şi pe noul său iubit. În imagini, bărbatul de 57 de ani apare alături de două cuţite, unul pentru femeie şi celălalt pentru bărbatul de origine germană.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă