Când debutează Simona Halep la Australian Open 2021! Programul o dezavantajează pe a doua favorită

2 luni in urmă 1

Organizatorii de la Australian Open au decis ca meciurile din cadrul jumătății inferioare a tabloului feminin, pe care se află și Simona Halep (2 WTA) să aibă loc luni, în prima zi de turneu.

Simona Halep debutează luni la Australian Open 2021, înfruntând-o pe Lizette Cabrera (Australia, 140 WTA)! Organizatorii de la Melbourne Park au anunțat că partea superioară de tablou masculin și partea inferioară de tablou feminin să joace în turul inaugural în prima zi a turneului, luni, 8 februarie.

În aceeași zi intră pe teren alte patru reprezentante ale României: Sorana Cîrstea (72 WTA) se duelează cu Patricia Țig (54 WTA), Mihaela Buzărnescu (138 WTA) o înfruntă pe Bianca Andreescu (Canada, 8 WTA), iar Irina Begu (79 WTA) se duelează cu Nina Stojanovic (Serbia, 100 WTA).

Simona Halep debutează luni la Australian Open. Programul o dezavantajează

Simona Halep ar fi preferat să debuteze cu o zi mai târziu, marți, pentru că astfel ar fi avut mai mult timp la dispoziție pentru recuperare! Constănțeanca a acuzat dureri la spate, vineri, în meciul pierdut categoric în sferturi la Gippsland Trophy, scor 2-6, 1-6 cu Ekaterina Alexandrova (Rusia,33 WTA). Simona debutează la Australian Open cu Lizette Cabrera, posesoare a unui wild card.

Orele de start ale partidelor vor fi anunțate duminică! România are 6 reprezentante pe tabloul principal, după ce Mihaela Buzărnescu a fost acceptată ca lucy loser. Ana Bogdan (93 WTA) este singura jucătoare aflată pe jumătatea superioară de tablou, așa că va debuta marți împotriva americancei. Danielle Collins (SUA, 46 WTA)

The post Când debutează Simona Halep la Australian Open 2021! Programul o dezavantajează pe a doua favorită appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă